Nu stiu cand, cum s-a-nceput,
Nici nu pot sa imi dau seama,
Cand gangurind far-sa fi vrut,
Am exclamat serafic: ,,Mama!”
Eram prea mic, sa pot sa stiu
Ce va insemna, acest cuvant,
Dar peste ani pot ca sa scriu:
E cel mai sfant de pe pamant!
Nici-unul nu mi-e asa de drag
Ca mama, cand eu strig la ea
Cand m-asteapta seara-n prag,
S-o imbratisez, cu dor as vrea.
S-o strang la piept si sa-i sarut
Mainele-i dragi, ce-au leganat,
Prin dragostea-i de neintrecut
Cand ,,nani! nani!۪۪mi-a cantat.
Nu tin sa stiu, dar mult€™nainte
Far-a gandi, si a-mi da seama,
Mi-a incoltit in mica-mi minte,
si-a rasarit cuvantul: ,,Mama!”
De-ar fi necazu-oricat de mare
Prin incercari, de multe de ori,
Cuvantul ,,Mama,۪۪ mi-e-alinare
Ca un balsam, din mii de flori.
Autor: Flavius Laurian Duverna