Stau singura in noapte, spre ceruri privesc,
Admir cum stelele, rand pe rand, clipesc,
Am cules, azi, un buchet de maracine,
De care, caile din vale sunt pline.
-Ce tristete amara este in vale!
Bolovani si spini, pe orice cale!
Mainile si fruntea mea sunt zgariate,
Buzele mele, si ele insetate!
Dinspre Nord, aud un susur de izvor,
Apoi, un vuiet puternic, asurzitor,
-Va fi furtuna!in sinea mea ziceam,
Dar niciun fir de iarba, miscand, nu vedeam.
Bolta a devenit alba ca un crin,
Luand forma unui porumbel divin,
Un strop de apa, in cioc, el imi aducea,
si buza cea insetata o atingea.
Izvoare fierbinti uda intreaga vale,
imbratisand toti maracinii din cale,
Din gradina inimii, flori ceresti cresc,
si Numele lui Isus il preamaresc.
–Te iubesc buchet aspru de maracini!
Ochii mei de iubire cereasca sunt plini,
Buna e poteca ingusta din vale!
-Isuse! Isuse!Tu esti a mea Cale!
Spinii din drum degeaba zilnic ma ranesc,
Mainile lui Isus, ranile, le ingrijesc,
Nu mai simt nici ura, si nici intristare,
Eu cant a lui Isus noua cantare!
si ochii plini de lacrimi privesc in sus,
si inalt cantarea Iubirea lui Isus,
Nu mai e noapte, nimic nu e pustiu,
Numele lui Isus, in noapte, eu il scriu!
Amin!
Autor: Arancutean Eliza