Link-uri sponsorizate

Tatalui meu -

Poezii de Autor necunoscut

58 afisari
Link-uri sponsorizate

Parinte drag, vreau sa iTi spun
Acum la inceput de an,
C-ai fost exemplul cel mai bun,
in viaTa mea de om profan,
Nu Te-am stiut ca Dumnezeu,
AtaTia ani din viaTa mea,
Dar iTi dau slava Domnul meu,
Ca m-ai salvat din bezna grea,

iTi mulTumesc cu-atat mai mult,
Ca ai jertfit pe al Tau Fiu,
Ca eu sa pot sa Te ascult
si mantuit pe veci sa fiu,
Mi-ai pus lumina-n ochiul orb
si-n suflet Duhul Tau cel Sfant,
De-aceea azi Cuvantu-Ti sorb,
Mi-e calauza pe pamant,

De multe ori gandesc ce-as fi,
De n-ai fi Salvatorul meu,
De nu venea din vesnicii,
Domnul Isus, Om-Dumnezeu,
Dar m-ai iubit Tata deplin,
Asa cum sunt, un pacatos,
Azi sunt iertat prin har divin,
Prin jertfa Domnului Cristos,

Nu sunt perfect, dar prin Acel
Ce si-a dat viaTa la Calvar,
Prin Domnul meu Emanuel,
Tu m-ai sfinTit, ce mare har!
Al Sau sfant sange a spalat,
Odata pentru totdeauna,
Tot ce in mine-a fost patat
si astazi mostenesc cununa,

Nu o cununa pieritoare,
Ce-aici se poate vesteji,
Ci un-a slavei viitoare,
Ce credinciosii-o vor primi,
iTi mulTumesc Tata din cer,
Ca mi-ai dat pace pe pamant,
Atunci cand tremuram in ger
si ma-ndreptam inspre mormant,

Doar Tu-mi stiai amarul greu
si deznadejdea ce-o purtam,
Caci am urmat in drumul meu,
Pacatul fratelui Adam,
Ba si mai mult, am adaugat,
Altele mii-n desagastiu,
Ca nicidat n-am meritat,
Sa fiu iertat, sa ma chemi “fiu”,

Dar m-ai creat cu-n scop precis,
Sa Te slavesc, scump Creator,
Acolo sus in Paradis,
Sa traiesc vesnic, sa nu mor,
Te-ai indurat de chinul meu,
De plansul ce nu contenea,
M-ai strans cu drag la pieptul Tau
si mi-ai dat iar din pacea Ta,

in duh turnat-ai Duhul Sfant,
Sa umpli vasul ars in foc
si ai facut un Legamant,
Ca eu sa-mi pot gasi un loc,
Un loc de-odihna si de har,
Sa nu mai ratacesc mereu,
Pe-aceasta glie. Un hotar,
Tu mi-ai deschis, o, Domnul meu!

Astazi privesc cu bucurie,
Spre inalTimi, spre-albastrul cer,
Adio-Ti spun copilarie,
Caci anii-s mulTi, tot vin si pier,
Dar nu ma tem de clipa-n care,
Pasi-voi pragul dintre ere,
Ce e nascut din carne moare,
Dar ce-i din Duh nicicand nu piere,

iTi mulTumesc pentru iertare,
Pentru ca-s fiu si mantuit,
Ca am un rost precis sub soare,
Sa spun ce mult Tu m-ai iubit,
Sa propovaduiesc Cuvantul,
Celor ce inca pribegesc,
Cerul va trece si pamantul,
Dar vesnici cei ce Te iubesc,

Osana-Ti cant Preasfinte Tata,
Atat cat viaTa voi avea,
C-ai pus o dragoste curata,
in duhul si in mintea mea,
Astfel, cu dor de vesnicie,
Vorbesc mulTimii de Isus,
Te-nalT, Te laud, slava Tie
si -Ti spun ca Te iubesc nespus!

Lucica Boltasu



Can't connect to MySQL server on 'naplistcom.ipagemysql.com' (111)