imi plang caisii-n alb petale,
Iar crengile si-arata noul rod,
in dansul alb al florilor cazute,
Ma prind in fericiri;
desprinsa sunt de glod.
‘Mi rasfaTa faTa, ma mangaie
in dansul lor catifelat,
Ma-ninge-n alb ca focul la Rusalii
Cand ucenicii, Domnul si-a-mbracat.
‘Mi-trimit privirea dincolo de-albastru,
in fericirea ”totului in alb”,
ma vad o copiliTa lang-un bunic-sihastru,
dar fericit ”in primaveri de alb in alb”.
Ma mistuie un dor de vesnicie,
si de-nchinari in Duhul Sfant,
in cant, curata-profeTie,
Cu sufletu-s, in cerul sfant.
– E de la ”albul de cais,
Sau de la soapta sfanta?
– ‘N tine, numai Eu exist!
ma vad Mireasa in urcus spre cer,
‘Mbracata-n ”albul lebedelor -ninse”;
M-asteapta fraTi, surori-mbracaTi in alb,
Ca florile de caisi ce sunt azi ninse.
Autor: Sanda Tulics