Cind crucea-si ridicase capul,
Spre a osindi ce e curat,
Cind, nori-furtuna, plini de ura,
si Iuda, cel inveninat,
Cind glasuri-orb, dezlantuite,
‘Mpotriva Celui condamnat
Un singur glas s-a vrut
Sa se auda,
in hohot-plins, din sincer glas:
– Ma poti ierta, Prietene, pe mine?
Caci sunt Iscarioteanul mincinos,
Sunt vinzator,
si iubitor de lacomie.
Eu, pentru-arginti m-am lepadat de Tine
si de iubirea-ti, din cerul luminos.
Ma poti ierta?
S-ar fi dorit atunci sa se auda,
si planul-intuneric si vrajmas,
N-ar fi lovit in Prietenie, – Fratietate
si-n dragostea in care-ati fost partasi,
La sfinta vietuire, Cina,
Cu Mielul, darul cel Divin
Dar nu s-a auzit acea-ntrebare
Decit: Sorbitul,
Din verdele, spurcat, venin.
si astazi se asteapta-n multe locuri
Acea rostire:
– Vrei, te rog, sa ierti?
Prieten, frate drag de linga mine,
Sa nu mai fim
Dusmani si ”tari in certi?”
Se mai aude pe undeva acest raspuns
Doar din acela ce, a gustat Iertarea
si-aceluia ce,
Duhul Sfint, i-a uns-nchinarea.
Autor: Sanda Tulics