inmoaie-ti, toamna, creanga in Iubire
si inverzeste ca o primavara,
Vino sa bei si tu din apa vie,
Ca vulturul intinereste iara.
Asa cum Domnul a trecut, odata,
in calatoria Lui, pe la Sihar,
Prin apa Lui, atunci, cetatea moarta
A primit viata vesnica in dar.
Te intristezi si in traditii sumbre
iti lasi coama sa se faca vreasc
si plangi amar ca pe a ta pasune
Ruginie, mieluseii blanzi, nu pasc.
Nu asculta amara deznadejde
in cant funebru sa-ti franga inima,
Ridica ochii inspre cer si crede
Ca Dumnezeu este nadejdea ta.
Hai, rupe a stramosilor pecete,
Ca astazi Domnul, laudat sa fie,
A venit, in har, sa cerceteze,
iti da sa bei acum din Apa Vie.
Sa vezi cum creanga Ti se umple-ndata
De muguri mii si Soarele Cel bland,
Te va-ncalzi s-aduci roada bogata,
Sa biruiesti furtunile, iubind.
Da, ai dreptate, numai o minune
Te poate scoate de sub carapace,
Dar Dumnezeu Se indura de tine,
Minuni, din vesnicii in vesnicii, El face.
Autor: Ana Haz