De totul e desertaciune
Ce rost are truda, sub soare?
Un neam trece si altul vine
Pamantu-i vesnic, in picioare
Soarele alearga si rasare
De unde a mai rasarit
Vantul ce se simteste zare
Dinspre miazazi, a venit
Se duce inspre miazanoapte
Din nou, el face tot asa
si iarasi calea isi intoarce
Tot se repeta, se reia
si rauri ce se varsa-n mare
Marea, din nou este umpluta
Se-ntorc iarasi pe aceiasi cale
Urmeaza iar, aceiasi ruta
si totul e intr-o miscare
Ochii, uscatul sa priveasca
si totul pare o framantare
Urechea, ca sa desluseasca
Tot ce-a mai fost, are sa fie
Ce s-a facut se va mai face
Altceva, nimenea nu stie
si toate se petrec in pace
A fost candva un imparat
Mai mare, peste Israel
Cu inima a cercetat
si a trudit catand, cu zel
Sub soare totul ce se spune
E numai, o zadarnicie
si totul e desertaciune
Un vant ce pleaca, ca sa vie
O goana dupa vant, chiar este
Ce-i stramb, nu poate a se-ndrepta
Iar daca apoi ceva lipseste
Nu se mai poate, numara
in sinea sa, Solomon crede
Nu-i nimeni ca el de-ntelept
Pe toate el acum le vede
E pe pamant, cel mai destept
intelepciunea-i nebunie
O crede el, in al sau gand
Desteptaciune sau prostie
Totul, e goana dupa vant
De este multa intelepciune
Necazul, la fel de mult este
Iar atunci cand pe om se pune
Durerea lui, il copleseste.
Autor: Florenta Sarmasan