in veselie sa traiasca
Solomon, inimii ii spune
si fericirea sa-si gaseasca
Dar, totul e desertaciune
si Solomon a hotarat
Cu-ntelepciune sa conduca
A baut vin, s-anveselit
La bun sfarsit, totul sa duca
Multe vii, regele a sadit
Gradini cu pomi care rodesc
si case mari a construit
Iazuri cu apa, ce stropesc
Multi robi si roabe a avut
Pe-ntinse vai, turme de oi
Copii de casa a crescut
si a avut, cirezi de boi
Aur si argint destul avea
S-a desfatat, cum a dorit
Femei destule, cat voia
Cantareti, ce l-au veselit
si a ajuns chiar cel mai mare
intelepciune multa avea
si tot ce a dorit sub soare
Le-a facut dupa pofta, sa
El inima nu si-a oprit
Chiar de la nici o veselie
Asta a fost partea ce-a gasit
Cu truda lui, sa se mangaie
Apoi, toate ii par ca sunt
Prostie si desertaciune
Sunt toate goana dupa vant
Doar nebunie, el isi spune
intelepciunea-i folosita
Asa, precum lumina este
Iar nebunia e zidita
si noaptea, ea o prevesteste
Dar si-nteleptul si nebunul
Aceiasi soarta vor avea
De noapte, nu scapa niciunul
Desertaciune-i, si asta
si viata ii para urata
Pana si munca il scarbeste
Ca sa traiasca nu merita
Daca tot moartea-l asupreste
Iar cel care il va urma
De munca lui se foloseste
Caci nu a trudit pentru ea
si asta desertaciune, este
Oricat omul s-a straduit
Cand pleaca, aici tot ramane
Totul e goana dupa vant
si totul, e desertaciune
Truda lui de necaz e plina
si zilele-i sunt doar durere
Iar noaptea n-ar avea odihna
Inima lui, liniste cere
Nu este alta fericire
Decat, ca sa se implineasca
Sa-si ingrijeasca a lui traire
Hrana si vin ca sa pofteasca
si binecuvantarea vine
Numai, din mana Domnului
Ca fara Domnul nu e bine
Se vede in toate, slava Lui
Ca fara El nu-i bucurie
Slava si-ntelepciune, aduce
Iar acel care bine stie
Viata prin Lege isi conduce
Pe acela, Domnul il iubeste
De grija ii poarta si ferit
Iar cel care nu se smereste
Ca sa adune-i, osandit
Sa stranga mult si sa adune
si sa se zbata, sa munceasca
Cand moare, la altul ramane
Pe toate sa le foloseasca.
Autor: Florenta Sarmasan