E dimineata iar, si zorii
Ma-ntampina cu-a lor lumina
Ce-n revarsarea aurorii
O noua zi imi insenina.
Gandind la ziua cea trecuta
La timpul harnic, fara mila
Ce-n graba lui neantrecuta
A mai intors o noua fila,
Ma-ntreb ce-i omul, o suflare
Traind o viata de durere
Ce azi se naste, maine moare
si-apoi pe totdeauna piere?
Ce-i omul? E creat din tina?
E un produs, o intamplare?
Evoluand ca sa devina
Astfel, printr-o imprejurare?
E-un animalL, e o fiinTa
Cu chip si insusiri divine
Cu cuget, suflet si constinTa
Deosebind ce-i rau si bine?
O capodopera, coroana
impodobind creaTiunea?
Mai mult esti decat o persoana,
O om, tu-ntruchipezi minunea
inTelepciunii ce-i depline,
Puterea cea dumnezeiasca
Da, Dumnezeu se vede-n tine
si porTi amprenta Sa cereasca.
El dezbracandu-Se de slava
Veni din inalTimi albastre
Platind osanda cea grozava
Pacatelor trairii noastre.
S-a coborat in asta lume,
Divinitate intrupata
A devenit, fiind anume
si Dumnezeu si om deodata
si-a faurit astfel o punte
Peste-a prapastiei pierzare
Pamant si cer de-atunci nainte
Legand, in dragostea-I cea mare.
Tu nu existi la nimereala
Printr-un concurs ori conjunctura,
N-ai aparut dintr-o greseala,
Maini iscusite te facura.
Cand Elohim te intocmise
Ti-a randuit un scop si-o Tinta,
Prin voia Lui te-nsufleTise
Dar unii vor ca sa dezminta.
Te-ncearca-adesea suferinTa
Necazul si dezamagirea?
in Creator de-Ti pui credinta,
Gusta-vei pururi fericirea.
Pe calea catre vesnicie
Cuteaza, nu te da in laturi
Paseste cu temeinicie,
Isus Christos iTi e alaturi.
E dimineaTa iar si zorii
Ne-ntampina cu-a lor lumina,
O om, destinul tau e-n glorii
Cu Domnu-n slava Sa divina.
Autor: Ionel Adrian Gugea