Iar urca un suflet sus, la cer
Lasand in urma jale
Caci toti il plang c-a fost om bun
si-a dat la cel ce n-are
Ajunge sus la imparatie
si bate cat mai tare
Dar nimeni poarta nu-i deschide
Caci n-a primit iertare.
El n-a facut un legamant
Cu cel ce S-a jertfit;
A fostb om bun, dar ce folos,
Caci nu e mantuit.
Asa cum sta, descumpanit,
Aude o cantare
Si poarta larg cum s-a deschis
Pentru un oarecare
Dar ce-a facut acest sarac?
il roade o intrebare
Caci eu, i-am dat din painea mea
Atunci cand i-a fost foame
Dar brusc, se vede luat de brat
si dus la alta poarta
Cand intra, vede un foc inalt
si simte ce-l asteapta
Dupa o vreme, vrea sa bea
Caci arsita e mare
Dar nimeni apa nu ii da
si asta, rau il doare
El vede peste acel hotar
O apa curgatoare
si-acel sarac cum bea din ea,
Cu o sete arzatoare
Ar vrea un strop sa i se dea
Pe buzele crapate
Dar focul e rasplata sa
Iar apa, e departe
Se uita iarasi peste gard
Vazand in departare,
Pe-acel sarac ce e purtat,
De frati, din adunare.
El, a trecut pe langa ei
Cand sta jos, pe pamant
Dar la chemare n-a raspuns
si-acum, se ineaca in plans
Ar vrea, sa poata sa le spuna
Acelora ca el
Sa faca legamant cu Domnul
Caci altfel, plang la fel
Autor: Gigi Stanciu