Nenorocirea i-a dorit
La al sau frate, neincetat
S-a bucurat si s-a falit
Caci pe el, Domnul L-a crutat
Nu s-a gandit ca va veni
O zi plina de razbunare
In care el nu va gasi
La al sau Tata, alinare
Caci faptele-i sunt rasplatite
Asa, precum el a facut
De Domnul, toate sunt vazute
Caci El e drept, e de temut
Si Neamurile vor primi
Pedeapsa, dupa fapta lor
Pe nimeni Domnul n-a scuti
A pedepsit si al Sau, popor
Paharul maniei, amar
Cu totii, pe rand il vor bea
Toti vor primi cupa in dar
Si se vor satura de ea
Si nimenea nu va scapa
Pe Domnul, L-au nesocotit
Cu mult necaz ii va adapa
Se vor caii, ca au gresit
Dar Mantuirea va aduce
Pe muntele Sionului
Casa lui Iacov va conduce
Cu toata mostenirea lui
Casa lui Iacov ca un foc
Se va-ncalzi, va straluci
Casa lui Iosif, intr-un loc
Ca flacara vie va fi
Dar Casa lui Esau, distrusa
Ca miristea va ramanea
De Domnul Casa va fi pusa
Sa piara, cu tot ce e-n ea
Apoi pe acei din miazazi
Muntii lui Esau, sa-i primeasca
Cei din campie vor veni,
Pe filisteni sa-i stapaneasca
Cu totii vor mai stapani
Samaria si Efraim
Stapani, din nou iarasi vor fi
In Galaad si Beniamin
Iar prinsii de razboi scapati
Pe cananiti vor stapani
Pan la Sarepta s-or lungi
De Domnu-s binecuvantati
Iar prinsii de razboi ce-au fost
Plecati, toti din Ierusalim
Cu toti isi vor gasi un rost
Pe un pamant bogat si plin
Spre miazazi, ei s-or opri
Si acolo Domnu-I va lasa
Pe Domnul Il vor preamari
Si Legea Lui, vor respecta
Iar cei ce sunt izbavitori
Sus, in Sion se vor urca
A lui Esau, judecatori
Iar Dumnezeu, va trimfa.
Autor: Florenta Sarmasan