Manuale de utilizare | Comunicate De Presa | Parteneri
Teatrul Tandarica al Teatrului Contemporan de Animatie

Spaima Zmeilor



DISTRIBUITI Distribuiti pe Facebook, Google+ si Twitter
1429 afisari Afisarile articolului
Spaima Zmeilor 2015
Link-uri sponsorizate

A fost odata ce-a fost; a fost un om si-o femeie, barbat si muiere, oameni de treaba, el bun si ea cuminte, incat li se dusese vestea ca traiesc bine si toti se bucurau cand treceau pe la casa lor. Niciodata el nu zicea ba cand ea zicea da, dar nici ea nu iesea din voile lui, si de aceea era liniste la casa lor si toate le ieseau bine si cu spor.


Aveau insa si oamenii acestia o mare durere si nesecata mahnire-n sufletele lor: nu le facuse Dumnezeu parte de copii, si fara de copii viata, mai ales cea buna, n-are nici un rost. Sa fi avut macar numai unul, ca sa aiba de cine sa poarte grija si cu ce sa-si bata capul, caci asa numai ei amandoi isi nadeau zilele in sec si nu se alegeau cu nimic din ele. Dedeau dar slujbe pe la toate bisericile, miluiau toti saracii si toate vaduvele si se rugau in toate zilele lui Dumnezeu: "Da-ne, Doamne, si noua un copil, unul singur, cat de mic, numai copii sa fie!" Dumnezeu insa nu se opreste la vorbele omului, ci-i vede si gandurile ascunse.

- Mai Petre, ii zise dar intruna din zile lui Sfantul Petre. Oamenii acestia sunt adevarata pacoste pe capul meu. Mi s-a inacrit cu ei!
- De ce, Sfinte Doamne? intreba portarul raiului.
- Nu vezi - raspunse tatal ceresc - ca sunt nesatiosi!? Tot le-am dat, si nu se mai multumesc. Sanatate au, randuiala, pace si buna intelegere la casa lor au, cu toata lumea se naravesc, iar acum le mai trebuie si copii.
- Da-le, Doamne, ca sa scapi de ei, grai Sfantul Petre, care pune intotdeauna cate o vorba buna pentru muritorii ce vin cu vro rugaciune la tronul ceresc, caci, de! tot muritor a fost si el odata si stia ce sunt nevoile omenesti.
- Pacat ca stai de-atata timp la poarta raiului! intampina Dumnezeu. Tocmai daca le dau nu mai scap de ei, caci in gandul lor cu unul se incepe, iar dupa el urmeaza ceilalti. Cand are apoi omul copii, putine mai cere pentru sine, dar nu mai sfarseste cerand cate de toate pentru ei.
- Miluieste-i, Doamne - starui iar Petrea - ca din plin dai, si orisicat vei fi dand, nu ti se istovesc comorile.

Asa vorba i-a placut lui Dumnezeu, caruia li plac rugaciunile celor buni si care cu multamire da din neistovitele comori ale bunatatii sale. S-a revarsat dar indurarea Domnului asupra celor doi oameni si a-nceput muierea sa aiba copii, - curat ca-n poveste, - pasul si copilul, incat li s-a umplut deodata casa cu copii. Si toti erau marunti, care de care mai mic decat cellalt, mai sfredelus, mai guraliv, mai dracos si - asta sa nu uitam - mai mancacios si mai hapsan.

- Aolea! zise femeia, care se balabanea cu ei. Astia-mi scot sufletul si-mi mananca si urechile. Cine m-a pus sa ma tot milogesc!? Se vede ca Dumnezeu m-a inteles anapoda si mi-a dat pentru fiecare milogeala cate unul.
Omul insa stetea si nu se mai satura sa se uite la ei, c-asa-i placeau lui, neastamparati, harjoneti si mancaciosi - adevarati prichindei.

- Sari, omule, zise-n cele din urma femeia. Nu sta gura cascata! Nu vezi ca azi-mane n-o sa-ti mai ramaie nici cenusa-n vatra!?
- Lasa, ca da Dumnezeu! raspunse el. Ca doara nu ai tai sunt, ci ai lui, ca faptura omeneasca sunt, si, daca-ti da dregatoria de parinte, te si ajuta s-o porti.

- Ti-o fi dand; daca misti si tu! raspunse ea, si de aici inainte nu mai era pace-n casa lor. El una, ea alta, el da, ea ba, mereu se ciondaneau ca niste desuchiati, pana ce el nemaiputand sa rabde gura nevestei, si-a luat lumea-n cap si-a plecat sa stranga cumva, de undeva, ceva pentru spuza lui de copii.

A tot umblat el asa din om in om fara de nici o carare, dar degeaba vorbea despre copiii lui.
- Mare lucru! - zicea unul. Parca copii nu mai au si altii!?
- De ce ti i-ai facut, daca nu esti voinic sa-i tii? zicea altul. Degeaba spunea ca nu el i-a facut, ci Dumnezeu i-a randuit, oamenii asa ceva nu vor sa inteleaga.
- In lumea asta n-o sa fac eu nici o treaba, zise dar, si trecu pe celalalt taram.
Aici a intrat intr-un codru des si tot s-a dus - asa ducandu-se - pana ce a dat de o casa cu multe marafeturi. Aici era cuibul zmeilor. N-a gasit acasa decat pe Mama Zmeilor. Cine n-o stie cum e? Rusine-ar fi sa zici ca n-ai umblat prin lumea aceea si n-o cunosti.

- Buna ziua, mama, ii zise el. Ea dete ursuza din cap.
- Dar tu cine esti si ce cauti pe-aici? il intreba zgripturoaica.
- Eu? raspunse el ca un om cu socoteala. Eu sunt tata lor si caut vro slujba.
- Tata lor!? isi zise Mama Zmeilor.
Stia, biata de ea, ca e-n lume Mama Padurii, e Mama Ieleior, sunt fel de fel de mame, dar tata nu mai pomenise si se samti rau smerita cand se vazu, asa deodata, in fata tatalui lor - cine or fi ei, aceia. Mai de voie buna, mai de frica, il lua asadar pe om sluga pe un an, anul cum se stie, de trei zile, iar simbria - ziua si galeata de galbeni, dac-o fi sa-si poata implini anul. Om sa fii, insa, ca sa implinesti un an in slujba zmeilor.

- Uite - ii zise zmeoaica cea batrana celui mai de dai-Doamne dintre feciorii ei - sa va strangeti toate puterile, ca ne-a venit tata lor, si mare urgie o sa ne-ajunga daca n-o scoatem la capat cu unu ca el.
- Las' pe mine, mama - raspunse zmeul - ca-i viu eu de hac. Nu degeaba m-ai facut zmeu!
Iara el? Ce nu face omul de dragul copiilor sai!? Ziua intai zmeoaica l-a trimis sa aduca apa intr-un burduf de bivol, dar bivol, colea, cum sunt cei din lumea zmeilor.
El biet, abia putea sa duca burduful gol in spinare: de unde ar fi fost in stare sa-l aduca plin!? "De! isi zise. Vad'eu ca nici in lumea asta nu poti s-o duci cu adevarul. Ia s-o mai pornim si spre minciuna."
Sosit la putul care era departe-n vale, el isi scoase costorul de la brau si incepu sa racaie cu el imprejurul putului, si-a racait mereu si-a-ndelete pana ce i s-a facut zgripturoaicei lehamite de atata asteptare si a trimis pe cel mai cu forfoi dintre feciorii ei sa vada ce face sluga de nu mai vine cu apa.


- Dar tu, mai, ce faci aici? intreba zmeul.
- Uite, raspunse omul racaind inainte. Ce sa mai pierd vremea scotand apa din put, ca s-o bag in burduf si apoi iar s-o scot dupa ce voi fi sosit cu ea acasa? Am sa iau putul asa cum e in spinare si-l duc in deal.
- Ba sa nu te puna pacatele sa faci asa - raspunse zmeul speriat - ca putul asta e facut de bunicul bunicului si-aici e rostul lui sa fie.
- Ferit-a Sfantul! - grai omul. Am sa-l iau si sa-l duc si sa-l urc in podul casei. Cand ai nevoie de apa, ii tragi o gaura la fund si curge de te saturi.
- Vai de mine! striga zmeul, dar ne-neaca pe toti.
- Nu, starui omul, asa se face la noi! Cu fleculete de aceste cum e burduful vostru noi nu ne-curcam.
Ba ca da, ba ca nu, in cele din urma s-au invoit ca zmeul sa mai dea o galeata de galbeni pe deasupra si sa aiba voia de a scapa putul ducand cu el burduful plin in spinare.
- Auzi mama - ii zise apoi zgripturoaicei, dupa ce omul adormise - era sa ne ia putul si sa-l aduca-n podul casei!Pe zgripturoaica o trecura fiorii. Ziua a doua l-au trimis la padure ca sa aduca lemne, asa, copaci intregi, smulsi din radacina si dusi in spinare cu craci cu tot - cum se face’n lumea zmeilor.I esit in padure, omul incepu sa se scarpine-n crestetul capului.
Neam de neamul lui nu mai scosese copaci din radacina. El incepu s-adune curpan de prin padure si sa lege cu el copacii unul de altul.
- Dar tu ce ai de gand sa faci? intreba zmeul, care dupa cele petrecute in ziua trecuta numai la bine nu se mai astepta.
- Sa vezi - ii raspunse omul - m-am gandit sa nu-mi mai pierd timpul smulgand copacii unul cale unul, ca nu sunt buruieni ori d-alde canepa. Ii leg unii de altii si iau padurea intreaga si-o duc acasa.
Zmeul se sperie acum si mai rau si iar unul una, altul alta, pana ce se invoira ca sa mai dea zmeul o galeata de galbeni, iar in schimb sa poata duce el copacii in spinare si padurea sa ramaie la locul ei, cum o lasasera tatul si bunicul lui. Seara o trecura pe zgripturoaica si mai reci fiori. A sosit, in sfarsit, si ziua a treia, care e totdeauna cea mai grea, si-acum omul nostru inca prin crepetul zorilor a-nceput sa se scarpine in crestetul capului si sa mai si suspine din cand in cand.
- Acum - grai cel mai tantos dintre zmei - sa ne masuram puterile in buzdugane.

- Sa le masuram, raspunse omul cu o indrazneala de-ai fi crezut ca viata lui toata si-a petrecut-o aruncand buzdugane.
Erau afara pe prispa douasprezece buzdugane, care de care mai mare si mai greu. El le lua pe rand, de la cel mai mic, pe care numai gafaind putea sa-l ridice, pana la cel mai mare.
- Jucarele de copii, zise el. Mai mare n-aveti?
- Nu! raspunse zmeul pus rau de tot pe ganduri. Asta a ramas de la un stramos al meu, si numai putini dintre noi pot sa arunce cu el.
- Ei, daca n-aveti altul, haid' si cu asta! grai omul. Ia-l si sa iesim la camp.

Dupa ce iesira la camp, zmeul arunca buzduganul de se duse pana-n al treilea cer si asteptara peste jumatate de ceas pana ce cazu si intra in pamant de-un stat de om.
- Care va sa zica, atata e treaba pe care esti in stare s-o faci!? ii zise omul. Ada buzduganul! adaoga apoi scuipand in palme si suflecandu-se.
El n-arunca insa buzduganul, ba nici nu-l ridica macar de la pamant, ci ramase cu picioarele intepenite-n pamant si cu ochii tinta la cer.
- Ce stai? il intreba zmeul. Arunca!
- Stai bre, sa-mi treaca luna din cale, ii raspunse omul. Vrei s-o bat cu buzduganul stramosului tau cum am patit-o cu barda bunicului, pe care am aruncat-o in luna s-acolo a si ramas?... Uita-te bine, c-o vezi, dar n-o sa mai pui mana pe ea!
Zmeul se uita in luna si, vazand in adevar ceva ce seamana a barda, incepu sa tremure ca frunza de plop.
- Nu cumva sa-mi prapadesti buzduganul, ca atata mostenire mai avem si noi din vremurile cele bune, grai dansul.
- Sa n-ai teama - il molcomi omul - ca bag de seama. De ce adica zic eu ca nu-l aranc pana ce nu-mi trece luna din cale!? De! s-ar putea, ce-i drept, sa cada-n luna cand se intoarce. De asta nu raspund!

- Stii ce? Haid' sa ne-ntelegem, se milogi zmeul. Nu mai arunca si-ti mai dau o galeata cu galbeni.
- Ce pacate!? zise omul. Putul nu m-ai lasat sa-l duc; padurea a ramas la locul ei: vrei acuma ca nici buzduganul sa nu mi-l arunc pe plac!? Nu se poate! Haid’ da-te la o parte! adauga, si se pleca spre buzdugan, ca sa-l ridice.
- Iti dau doua galeti! striga zmeul, si sari la el ca sa-l opreasca.
- Ei! de mila ma-tii, care e femeie de treaba, o sa te iert! ii zise omul, si nu mai starui.
Putea el sa se multumeasca si cu septe galeti de galbeni, care tot erau ceva pentru un parlit ca dansul. Zmeoaica cea batrana, afland ca el si-a aruncat barda-n luna si era sa arunce si buzduganul, s-a ascuns in fundul pivnitei si-a stat acolo bocindu-se ca vai de ea. Acum vedea dansa ce starpituri a nascut si ce pocitanii a crescut la sanul ei.

Iar leaota de zmei s-a adunat si s-a sfatuit, ca sa vada ce-i de facut ca sa scape pe mama lor de spaima in care a bagat-o tata lor. Mai erau apoi si cele septe galeti de galbeni, pe care erau legati sa le dea, si zmeii nu sunt doar oameni, ca sa nu se tina de vorba si sa linga unde au scuipat ci trebuiau sa le dea. Orisicat banet vor fi avand insa zmeii in visteria lor, septe galeti de galbeni nu sunt nici pentru ei numai, iac-asa, o piscatura, ca sa zici ca nu-ti pasa.

Dupa multa ciorovaiala, s-au inteles dar intre dansii ca peste noapte, cand doarme, sa mearga unul dintre dansii si sa-l toace cu buzduganul in cap ca nici "hac" sa nu mai zica. Omul insa, trecut acum prin multe, a tras cu urechea si, cu-minte, cum se facuse, a luat troaca de la porci si-a pus-o in locul lui in pat, iara el s-a pitit frumusel sub pat si-a-nceput sa sforaie din greu.

Cand zmeii au auzit sforaitura, s-a dus cel mai cu nadejde dintre dansii si-a dat o data cu buzduganul, iar omul a gemut, a mai dat zmeul o data, si omul a suspinat din greu. Iar cand zmeul a dat de a treia oara, omul a tacut chitic, ca mortii. Mare le-a fost dar spaima dimineata viitoare, cand l-au vazut intreg si sanatos.

- Dar tu? ii zisera ei. Cum ai dormit asta-noapte?
- Bine, raspunse el. Asa-ntr-o vreme mi-e parc-am visat ca m-a piscat un purece-n frunte!
- Auzi, mama! strigara zmeii. L-a lovit cu buzduganul stramosului, si el zice ca-i e ca si cand ar fi visat numai ca l-a piscat un purece.

Sa nu dai septe galeti de galbeni ca sa scapi? Ba sa dai si mai mult. El a-nceput insa sa faca nazuri, mai ca se simte bine aici, mai ca-i este rusine sa se-ntoarca acasa cu numai septe galeti, si-o sa rada copiii de el, mai ca vrea sa mai slujeasca un an si inca unul, ca sa se faca trei.

- Platiti-l pe neslujite! striga zmeoaica cea batrana ca sa se descotoroseasca de el.
- De - zise el - o sa va fac dar pe plac, insa mie nu prea-mi sade bine sa umblu cu sacii in spinare. O sa plec, daca mi-i aduceti voi.
I-au mai facut-o zmeii si pe asta. Mergea dar omul nostru cu pasi maruntei mainte, cu caciula pe-o ureche si jucandu-si betigasul intre degete, iar zmeii duceau sacii cu galbeni gafaind in urma lui. Toate ca toate insa, dar treaba s-a-ngrosat cand au ajuns acasa. Copiii aceia, asa cum i-a lasat Dumnezeu, vazandu-se fara de tata, numai cu biata lor mama, isi faceau de cap: unul se tara pe jos, altul se dedea peste cap, iar altul se cobora-n put ca sa caute cuiburi de vrabie, se urca-n copaci ori pe varful casei, ca sa adune miere de prin trestii. Diavolii de ei se harjoneau prin garduri cu cainii vecinilor, trageau pisicile de coada ca sa le miorlaie, furau ouale de prin cuibarele gainilor, sfasiau camasi si cearsafuri, ca sa-si faca coada de zmeu, cat si cate nu mai faceau, incat bagasera spaima-n sat, - sa le vie bietilor de oameni sa-si ia lumea-n cap, si nu alta! Iara Dumnezeu sedea-n scaunul lui si radea de-i tremura barba, ca-i plac si lui rautatile nevinovate.

- Ei, ce zici acum, Petre? ii zise portarului sau. Iti place? Vezi in ce-ncurcatura m-ai bagat cu staruintele tale!?
- O sa te descurci, Doamne - raspunse Sfantul Petre - ca esti mare si intelept.
Nu stia Sfantul ca vine tata copiilor cu ce vine, caci numai Dumnezeu el singur le stie toate. Cand a samtit spuza de copii ca se apropie tata lor, au dat iures prin sat, au adunat toate cutitele si toate furculitele si, luandu-si fiecare cate un cutit si cate o furculita, le-au iesit in cale si, frecand cutitul de furculita, au inceput sa strige:
- As manca carne de zmeu! as manca carne de zmeu!...
Zmeii, cand au vazut asa ceva, au aruncat sacii si-au tulit-o la fuga, de nici cu ogarii nu i-ai fi putut prinde. De aceea nu mai sunt azi zmei prin lume, ba li s-a pierdut si urma, incat numai prin povesti mai dam de ei.

Vezi Galeria Foto

Link-uri sponsorizate



Subiecte pe aceeasi tema din Povesti pentru copii

Muzicantii din Bremen


A fost odata un om si omul asta avea un magar, care de ani si ani tot carase la moara saci cu graunte. Dar de la un timp bietului dobitoc i se imputinasera puterile si nu mai ...

Praslea cel voinic si merele de aur de Petre Ispirescu


A fost odata ca niciodata... Era odata un imparat puternic si mare si avea pe langa palaturile sale o gradina frumoasa, bogata de flori si mestesugita nevoie mare! Asa gradina nu se mai vazuse pana atunci, p-acolo. in fundul gradinei avea si un mar care facea mere de aur si, de cand il avea el, nu ...

Capra cu trei iezi de Ion Creanga


Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea : Sunt cinci degete la o mana si nu samana toate unul cu altul. Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice : - Dragii ...

Bursierul


Din maidanele, vara impodobite cu flori si iarna cu zapada, de la umbra castanilor verzi si stufosi, unde se adunau batranii cu snoavele lor, de la vatra cu jeratic clipind ca niste ochi de aur, in jurul careia se prigoreau bunele mele surori, din atatea cantece, si ...

Cele douasprezece fete de imparat si palatul cel fermecat


A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de se sarutau, infratindu-se; de cand se potcovea ...

Motanul incaltat


Un morar lasase o mostenire destul de modesta celor trei feciori ai sai: o moara un asin si un motan. Imparteala se facu de indata. Celui mai mare i se cuvenea moara, celui de-al doilea, asinul, iar celui mai tanar nu-i ramase decat motanul.Mezinul ...

Puiul


Sandi, sa asculti pe mamicaIntr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva ...

Prostia omenesca


A fost odata, cand a fost, ca, daca n-ar fi fost, nu s-ar povesti.Noi nu suntem de pe cand povestile, ci suntem mai dincoace cu vro doua-trei zile, de pe cand se potcovea purecele cu nouazeci si noua de oca de fer la un picior si ...

Pasarea maiastra


A fost odata ca niciodata; ca de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cand facea plopsorul pere si rachita micsunele; de cand se bateau ursii in coade; de cand se luau de gat lupii cu mieii de ...

Degetica


Era odata o biata femeie saraca, traia singura si grozav dorea sa aiba un copil pe langa dansa, care sa-i fie sprijin la batranete. Se duse intr-o zi in padure, acolo intalni ...

Greuceanu


A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de când făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de când se băteau urşii în coade; de când se luau de gât lupii cu mieii de se sărutau, înfrăţindu-se; ...

Pupaza din tei


Ma trezeste mama intr-o dimineata din somn, cu vai-nevoie, zicandu-mi: Scoala, duglisule, ...

Ivan Turbinca


Era odată un rus, pe care îl chema Ivan. Şi rusul acela din copilărie se trezise în oaste. Şi slujind el câteva soroace de-a rândul, acuma era bătrân. Şi mai-marii lui, văzându-l că şi-a făcut datoria de ostaş, l-au slobozit ...

Pacala


Un negustor, umblând prin mai multe sate şi oraşe, ca să cumpere grâu, păpuşoi şi ...

Iovita Fat Frumos


A fost odata un imparat. Avea trei fete numai ca zmeii i le-au furat pe toata trei. Imparatul a ales sa lupte cu zmeii, dar ca sa ajunga in imparatia lor trebuiau sa treaca de o apa mare. De trei ani se cazneau sa ridice un pod peste ...
Cautari frecvente similare temei articolului Spaima Zmeilor::
spaima zmeilorspaima
Ai citit:
A fost odata ce-a fost; a fo
. Daca ti-a placut, te rugam sa ii dai Like si Share pe Facebook! Multumim!

Postat in Povesti pentru copii pe 2009-10-17
Tag
Ne gasesti pe:
CopiiSiMamici.ro Google+CopiiSiMamici.ro RSS CopiiSiMamici.ro pe Facebook
CopiiSiMamici.ro pe Twitter
Sarcina pe saptamani
Galerii Foto
Analize sarcina
Diversificarea alimentatiei
Citate
Teme abordate
Copii
Mame
Sarcina
Nastere
Educatie
Dictionar
Dictionar De Vise
Alte informatii:
CONTACT si PUBLICITATE pe site
Despre Noi
Informatii Cookies
Iti mai oferim:
Coloreaza Online
Planse de Colorat
Videoclipuri
Calculator Sarcina
Calculator Culoarea Ochilor Bebelusului
Calculator Calorii
Calculator: Baietel sau Fetita
Calculator Varsta
Emoticoane Facebook
Evenimente
Copyright © 2009 - 2015 SC STILART SOFTWARE SRL - Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site se pedepseste conform legilor in vigoare