Link-uri sponsorizate

In vremi demult trecute ... -

Poezii de Mihai Eminescu

109 afisari
Link-uri sponsorizate

in vremi demult trecute, cand stelele din ceriuri
Erau copile albe cu parul blond si des
si coborand pe raza tara lor de misteruri
in marea cea albastra se cufundau ades;
Cand basmele iubite erau inc-adevaruri,
Cand gandul era paza de vis si de eres,
Era pe lumea asta o mandra-mparatie
Ce-avea popoare mandre, mandre cetati o mie.

Domnea in ea atuncea un imparat prea mare,
Batran, cu ani o suta pe fruntea lui de nea,
si mana lui zbarcita, uscata insa tare,
A tarilor lungi frauri puternic le tinea.
si tarile-nflorite si-ntunecata mare
La glasul lui puternic gigantic se misca.
Dar nu se mira lumea de bratu-i ce supune,
Ci de a lui adanca si dreapta-ntelepciune.

in sala cu muri netezi de-o marmora de ceara,
Pe jos covoare mandre, cu stalpi de aur blond,
Cu arcuri ce-si ridica boltirea temerara,
Cu stele, ca flori rosii pe-albastrul ei plafond,
Cu arbori ce din iarna fac blanda primavara
si-ntind umbre cu miros pe-a salei intins rond,
Acolo sta-mparatul... ­ boierii lui de sfat ­
Pe tronu-i de-aur rosu sta mut si nemiscat.

Ca aripe de lebezi mari, albe, undoioase,
Pletele argintoase pe umerii-cadea
si barba lui cea lunga pe piept ii cadea deasa,
Dar ochii, stele negre, intunecati sclipea;
Sprincenele-i batrane se-ntunecau stufoase,
in mana sceptru de-aur, povara lui cea grea,
Pe fruntea lui cea ninsa de aur diadem ­
Parea c-asteapta-a mortii intunecos problem.

Boierii dimprejuru-i pe scaune de-onoare,
Pareau ca-s zile stinse pierdute in trecut,
Cu fetele lor palizi ca raza cea de soare,
Carunti, cu barbe albe pe pieptul cel tacut;
Pe frunti ce gramadise a anilor ninsoare,
Pe umerii lor vremea cu pasi mari a trecut.
Ca zilele alb stinse, ei din trecutul lor
Priveau la acel soare ce le-a lucit cu dor.

Deodata imparatul din tronul lui se scoala
Ca regele pustiei din stanca de granit;
in curte oastea suna cantarea triumfala.
Poporul o aude miscandu-se-miit.
Din muri, din stalpii netezi, stindardele de fala
Desfasurate tremur la zgomotul ivit.
Lui glasul ii tremura... dar raspicat si bland
Vorbe margaritare le-nsira tremurand.

Vremea pe ai mei umeri s-a gramadit batrana.
Din oase si din vine a stors a vietii suc
si slaba si uscata e-mparateasca-mi mana.
Brad invechit prin stance pe tronu-mi ma usuc,
Curand va-ntinde moartea mantaua ei cea bruna
Pe mine... si suflarea-mi aripile-i o duc.
Cu rece-agheazma moartea fruntea mea o sfinteste
si inima-mi batrana bataile-si rareste.

si sufletu-mi pan-n-a-ntins imflatele-i aripe
Spre-a stelelor imperiu intins ca si un cort,
Nainte pana corpu-mi sa cada in risipe,
Nainte de-a se rupe a vietii mele tort,
Rog cerul sa-nmulteasca hotarnicele clipe,
S-urnesc pe umeri tineri imperiul ce-l port ­
Pe-a fiului meu umeri voi pune pan- traiesc
Imperiul gigantic, purpuru-mparatesc.

Dar viata are multe alunecusuri rele,
Prea-mbie pe oricine cu chipul ei cel drag
si fraurile lumii sa i se para grele,
Din mani el sa le scape la al domniei prag;
Caci zilele-unui rege primejdii au in ele ­
El poate sa aleaga-a placerilor sirag
s-atunci devine umbra ­ pe mana de misei
Cad fraiele si dansii duc lumea cum vor ei.

Nainte de a pune pe brunele lui plete
Coroana mea de aur ­ eu voi ca sa-l incerc.
Nu voi ca sa se lase placerilor sirete
Ce strang in lant de roze a cugetarei cerc;
Nu voi ca lumea asta cu visuri sa-l imbete,
Caci cei mai multi din oameni dupa nimic alerg ­
Sa vada-n cartea lumii un inteles deschis,
Caci altfel viata-i umbra si zilele sunt vis.

De-aceea inainte de-a mortii-mi santa ora
V-am adunat, pe-al vietii-mi mintos areopag.
De-acolo de-unde rauri spumoase se coboara
in umbra-ntunecoasa a codrilor de fag,
Pe muntele gigantic ce fruntea si-o strecoara
Prin nori pana la soare ­ traieste-un batran mag.
Cand inca eram tanar, el tot batran era:
Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura.

in fruntea lui e stransa un ev de-ntelepciune.
Viata lumii toate in minte-i a-ncaput.
Trecutul... viitorul el poate-a ti le spune;
Batranu-i ca si vremea cea fara de-nceput
si soarele din ceruri la glasu-i se supune,
Al astrilor mers vecinic urmeaza ochiu-i mut.
De-aceea voi ca dansul pe fiul meu sa-nvete
Cari carari a vietii-s desarte, cari marete.

Dar el din a lui munte in veci nu se coboara,
Caci nu vrea ca sa piarda din ochi a lumei cai.
Ca nu cumva masura, cu care el masoara,
in lipsa-i sa se schimbe... si el, intors din vai,
Silit ca sa inceapa din inceputu-i iara,
Sa nu poata s-opreasca gandirea celor rai.
si cine-enigma vietii voieste s-o descuie,
Acela acel munte pe jos trebui sa-l suie.

Cu buclele lui negre, ce mandre stralucite!
Cu fata lui cea trasa, ce dureros de pal!
Cu ochii mari ce-si primbla privirile-i unite,
C-o frunte-n bucle-si pierde puternicu-i oval ­
Astfel feciorul tanar pe cugetu-i tintit el.
Sta rezemat de pragul auritului portal:
A tatalui sau vorba aude si se-nchina ­
Un semn ca se supune masurei ce-o destina.

S-apropie cu pasuri modeste, line, rare
si ?mil ingenunche pe treapta de la tron:
Pe mane, pe cand noaptea v-aprinde blandu-i soare,
Cand clopotul va plange cu-al serei dulce ton,
Atunci eu ma voi duce, pe calul pag calare,
M-oi duce pan- la poala a muntelui Pion
s-apoi pe jos de-acolo eu muntele-am sa sui,
Ca gandurilor mele aripe sa le pui.

Aripe, ca sa stie ce e desertaciunea:
Sa treaca ale lumii curs mizer si meschin,
Ca pasul vietii-mi toate sa-l duca-ntelepciunea,
Ca sigur sa calc calea vietii cea de spini,
Ca tot ce eu voi face sa fie fapte bune,
Sa n-ascult decat glasu-adevarului senin;
si sarcina vietii-mi sa fie cat de grea,
Voi sti s-urmez, parinte, cu ravna calea ta.

Retras in sala mare de marmura trandafirie,
incins in stralucitul si negrul lui talar,
Privirea lui o-nalta pe-a cerului campie
si cugetul lui zboara in lumi fara hotar.
si gand cu gand se-mbina in lunga reverie,
si buzele-i se misca c-un zambet bland, amar,
si sufletul il implu dorinti nemarginite,
Ca marea de adance cu valur'le uimite.

Ce sufletu-i doreste se-ntreaba si nu stie,
Se uita-n stele,-n luna, ce ca un vis de-argint
Cu fata ei cea blonda lungi nourii sfasie
si visuri lungi gandirea i-o-mbata si i-o mint.
Aripa unui inger el simte ca-l mangaie
si neteda lui frunte o-atinge tremurand ­
si gatul astui inger ar vrea ca sa-l cuprinza,
Cu el sa zboare-n tara steloasa si intinsa.

„Spun mite ­ zice singur ­ ca orice om in lume
Pe-a cerului nemargini el are-o blanda stea,
Ce-n cartea veciniciei e-unita cu-a lui nume,
Ca pentru el s-aprinde lumina ei de nea;
De-aceea-ntreb gandirea-mi ca sa-mi raspund-anume
Din marea cea albastra, care e steaua mea?
E-acel trandafir rosu, ce mut-duios-uimit
Luceste-un gand de aur deasupra-mi in zenit?

Un om se naste ­ un inger o stea din cer aprinde
si pe pamant coboara in corpul lui de lut,
A gandurilor aripi in om el le intinde
si pune graiul dulce in pieptul lui cel mut.
O candela a vietii, de cer steaua depinde
si imbla scriind soartea a omului nascut.
Cand moare a lui suflet,aripele si-a-ntins
si renturnand in ceruri pe drum steaua a stins.

Dar ce e acea steaua? E-o candela aprinsa,
De-a cerului mari valuri e dusa pe-al ei drum?
E-o para aurita de-a firii pom suspinsa
Ce cade scuturata de-a mortii lung samum?
si daca e o lume puternica, intinsa,
De viata mea-i legata viata unei lumi?
Pe capul meu si-ntoarce destinurile sale,
Cand mor ea cade stinsa-ntr-a caosului vale?

De ce de-a mea viata o lume e legata,
De ce un inger palid din cer s-a coborat,
Ca trupul meu sa-nvie cu flacara-i curata,
De ce-un geniu coboara in corpul cel urat,
De ce orice fiinta din cer e condamnata
O viata sa petreaca in scutece varat?
Cine prescrie legea la orice inger bland
Ca-n viata-i sa coboare o data pe pamant?"

si murii netezi, rosii, de marmura curata
Lumina lunii blande in sala o rasfrang,
si aeru-mprejuru-i, lumina-i colorata,
Caci razele se-mbina, se turbura, se frang,
si-n dulcea atmosfera uimita, purpurata
S-aud glasuri usoare ca arfe care plang.
Dar nu-i sunet aievea... ci-a gandurilor sale
Glas tremurat si dulce ii raspundea cu jale:

„Cand Dumnezeu creeaza de geniuri o ceata
Sa cerce vrea p-oricare de-i rau ori de e bun,
Caci nu vrea sa mai vada cum a vazut odata
Ca cete rele d-ingeri la glas nu se supun,
Ca cerul il rascoala cu mintea turburata
Pan- ce trasniti se praval in caosul strabun;
De-aceea-in om ce naste, din ingeri orisicare
O data-n vecinicia-i coboara spre cercare.

Cand suna-n viata lumii a miezenoptii ora,
Atunci prin ceruri imbla zambind amorul orb,
De ingeri suflete-albe vazandu-l se colora
si ochii lor albastri privirea lui o sorb;
Plecand spre pamant ochii ei timizi se-namora
in pamantesti fiinte cu fragedul lor corp,
si prin a lumii vama cobor bolnavi de-amor
in corpurile de-oameni ce-astept venirea lor.

Dar pan- ce corpu-n lume un inger il cuprinde,
Deasupra vamii lumii pe luminoase cai
Imperiul lui cel mare o stea in cer aprinde ­
Acolo el domneste, lasand a lumii vai.
Dar de viata-i lumeasca domnia-n cer depinde:
De-i rau, steaua s-arunca in noaptea celor rai
si lumile nestinse pe-a cerului cununi
Imperii sunt intinse a ingerilor buni.

Abia parasesc unii a domei mari pilastri,
Abia parasesc cerul si infloritu-i cort,
Abia au vreme-a pierde puternicii lor astri.
Coboara-n lume, afla amorul lor ca-i mort.
Atunci il iau in brate si luminand albastri
in lumea lor bogata cu lacrimi ei il port ­
Sunt ingeri blanzi si timizi, asa nevinovati
incat in asta lume nu trebuiesc cercati.

A unui inger palid ursita pamanteasca
Legata e de soarta corpului ce-l aleg.
Atarna de viata domnia lor cereasca:
Ce samana in lume, in stele ei culeg;
Nefericiti adesea, ce-o soarte-mparateasca
Un om ce-i nascut mare in lume isi aleg;
Un imparat puternic dar infocat cand moare;
O stea uriesasca in caos se coboara.

Dar in acest cer mare ce-n mii de lumi luceste
Tu nu ai nici un inger, tu nu ai nici o stea.
Cand cartea lumii mare Dumnezeu o citeste
Se-mpiedica la cifra vietii-ti far- sa vrea.
in planu-eternitatii viata-ti gresala este,
De zilele-ti nu este legat-o lume-a ta.
Genii beau vinu-uitarii, cand se cobor din ceruri:
Deschise-ti-s, nebandu-l, a lumilor misteruri.

Greseli, de astea-n lume se-ntampla-adesea multe
si-ncurca-a veciniciei mult inteleptul plan.
Gasesti in lume oameni cu mintile oculte
Cari cunosc a lumii gandire de titan;
Sa stii insa ca oamenii in veci nu vor s-asculte
si-n basme au un nume: li zice nazdravan.
La ganduri uriase a lor minte asuda.
Da oamenii-i inconjor si nu vor sa-i auda.

Desi rari si putini-s, lumea nu va sa-i vaza.
Viata lor e lupta, cand mor se duc neplansi.
Ei n-au avut la leagan un bland inger de paza
si-a lor ochi de durere sunt turbure, si stinsi;
Dara desi blanzi ingeri nu-si varsa a lor raze
in sufletul lor, totusi ei mari is si distinsi,
Caci Dumnezeu in lume le tine loc de tata
si pune pe-a lor frunte gandirea lui bogata.

Dar e un inger palid cu lungi aripi si negre,
in aste firi marete in veci e-namorat.
Pacat numai c-amoru-i stinge sisteme-ntrege,
intorsu lui omoara p-oricine l-a-ascultat,
Seducator trimite placerile alegre
si de asculti cantarea-i geniu-ti e sfaramat.
A celor trecatoare in mana lui e soarte,
Frumosu-i ca nealtii si numele-i e: Moarte!

De-aceea sa n-asculti tu sublima lui cantare,
Caci morti-s pe vecie acei ce o ascult,
in fiecare secol un alt amant el are
si cel care-l iubeste ramane-n veci ocult.
Asculta glasu-mi rece: eu sunt un seraf mare.
De Domnul eu trimesu-s, caci te iubeste mult,
Sa scap a ta fiinta de caosu-i imens ­
Eu in glasul gandirii-ti am pus acesta sens.

Ca dincolo de groapa imperiu n-ai o lume,
De asta tie n-are de ce sa-ti para rau;
A geniului imperiu: gandirea lui ­ anume;
A sufletului spatiu e insusi el. Ca grau
Vei semana in ceruri a gandurilor sume
si-atunci realizate vor fi, vor sta mereu.
Ca-n lumea dinafara tu nu ai mostenire,
A pus in tine Domnul nemargini de gandire.

in aste mari nemargini unde gandiri ca stele
Lin infloresc, miriade s-amesteca, contrag;
Zidite-n dome mandre, de cugetari castele
Se darma la suflarea-ti si-n taina se desfac
Sau la dorinta-ti numai se misca ca margele
si sun cantari, ce vibra ­ se-ntuneca si tac;
Asta nemarginire de gand ce-i pusa-n tine
O lume e in lume si in vecie tine.

Cand mintea va cuprinde viata ta lumeasca,
Cand corpul tau cadea-va de vreme risipit,
Vei cobori tu singur in viata-ti sufleteasca
si vei dura in spatiu-i stelos nemarginit:
Cum Dumnezeu cuprinde cu viata lui cereasca
Lumi, stele, timp si spatiu s-atomul nezarit,
Cum toate-s el si dansul in toate e cuprins,
Astfel tu vei fi mare ca gandul tau intins.

De-asta viata mandra de vrei sa ai o stire,
Gandeste num-atuncea la visuri si la somn,
Ca mort e corpul rece in noapte, nesimtire,
Pe creatiuni bogate sufletul este domn;
in ocean de stele, prin sori, nemarginire,
El imbla, risipeste gandirile prin somn;
Desi nu sunt aievea aceste lumi solare,
El tot le vede, simte, le-aude si le are.

Cand omul risipitu-i, un lut fara suflare,
Sufletul in afara ramane surd si orb:
Un cantec fara arpa, o raza fara soare,
Un murmur fara ape, e suflet fara corp,
Dar inauntru-i este o lume-ntinsa mare,
Aievea-i pentru dansul. Cum picaturi ce sorb
Toate razele lumii intr-un graunte-uimit,
in el is toate, dansul e-n toate ce-a gandit.

Seraful isi sfarsise vibrata-cugetare,
Gandirea tace-asemeni in fiul de-mparat,
si galbena ca gheata rupta din nori rasare
Luna si trece moarta pe cortu-nnourat
si cerul nori gandeste, nori mari de razbunare.
Ce vor sa biciuiasca pamantul rasculat
si noaptea-insira ceasuri pe firu-i incolor.
Ca raul care-si mana trecutu-n viitor.

II

in munti ce puternici din codri s-ardica,
Giganti cu picioare de stanci de granit,
Cu fruntea trasnita ei norii despica
si vulturii-n creieri palate-si ridica
s-uimiti stau in soare privindu-l tintit.

Acolo prin ruini, prin stanci gramadite
E pestera neagra zahastrului mag;
Stejari pravaliti peste rauri cumplite
si stancuri batrane cu muschi coperite
incet se cutremur copacii de fag.

Vuind furtunoasa-i si strasnica arpa
Trec vanturi si clatin padurea de brad,
Praval pietre mari din culmea cea stearpa
Arunca bucati cu pomi si cu iarba,
Ce-n urlet in rauri se naruie, cad.

Furtuna la caru-i lungi fulgere-nhama
si-i mana cu glasul de tunet adanc,
Vuieste a vantului arfa de-arama
si vulturu-n doliu copiii si-i cheama,
Prin nouri cad stele si-n ab?s se sting.

si grindini cu gheata cu ghemuri ca rodii
Se sparg de a stancelor coaste de fier
si-n ceruri se-ncurca auritele zodii
si dracii la rauri adun licapodii
si iarna mugeste calare pe ger.

Deasupra-astui munte cu fruntea starpita,
Deasupra de lume, deasupra de nori,
Sta magul; priveste furtuna pornita:
Deasupra lui, soare cu raza iubita,
Desubt, iarna, ploaie, zapada, fiori.

El cartea-si deschide, la ceruri priveste
si zodii descurca in lungul lor mers.
E-o carte ce nimeni in veci n-o citeste,
Cu semnele strambe intoarse-arabeste:
Sunt legile-n semne din ast univers.

Cu barba lui alba de vant rascolita,
Arunca pe lume el ochii lui suri
si chiuie vantul cu-aripa zburlita,
Aduna si sparge o turma cumplita
De nori ce alearga trasnind in paduri.

Prin noaptea batrana, ursuza, voinica,
Prin nori ce se clatin, se lupta, se sparg,
Feciorul de rege trecea fara frica ­
Pe munte luceste o flacara mica
Cu raze ce taie-ntunerecul larg.

in van la picioare-i fug rauri spumate
si stancele rupte in cale-i s-atin,
Nimic nu-i in stare s-opreasca vodata;
Cu pasul lui sigur prin rauri inoata,
Se-ndreapta spre telul cel mic si senin.

Stejarii cei rupti sunt podete pe rauri,
Lumine de fulger carari ii arat,
Desi cerul lasa a vantului frauri
S-azvarle toti norii de-a muntelui brauri,
El trece la astrul ce luce curat.

Deodata vede ca nori se despica
in doua si cale ii fac printre ei.
Ajunsu-i in culme, sub dansul o clica
De vanturi s-alunga prin nouri si-si strica
Aripa de stance, se clatin in vai.

Sub el vijelia cea neagra, turbata,
Cu caii de fulger cutreier nebuni
si bate in vanturi, pe nori rasturnata,
Ea stancile-ndoaie si grindina fata,
Amesteca lumea, framanta furtuni.

Deasupra-i pe bolta albastra, senina,
Cald soare luceste si imbla cu drag.
Pe-a muntelui stresna de stanci in ruina,
Pe-o stea pravalita cu cartea in mana,
Adanc se gandeste puternicul mag.

Parinte ­ el zice ­ si adanc i se-nchina,
Batranul meu tata aici m-a trimis.
Venit-ai? ­ batranul raspunde ­ suspina,
Pe fata lui trece zambire senina,
C-o mana el cartea cea veche a-nchis. ­

Vazut-am din carte-mi ca viata batrana
Curand se sfarseste ­ s-asupra-astui gand
Uitat-am eu lumea ­ durere straina
in suflet patrunse, cu-aripi de lumina ­
si pan- ma uitam scapa din pamant

Furtuna turbata... Din mii de furtune
Ce-asupra pamantului imbla zburand,
Sunt cateva cari de mult is nebune,
De-aceea legate de pietre batrane
Le tin incuiate-ntr-a muntelui fund.

si pan- m-apucase de tatal tau jele,
Bag seama ca una din ele-a scapat,
A rupt cu aripa vo cateva stele,
Trantitu-le-a-n nouri si-n vanturi rebele
si codrii mei vecinici i-a mai maturat.

Asteapta, copile, sa caut o vraja
in carte... Sa chem eu giganticul vant,
Pe aripi sa-i puie o mie de maje,
S-o lege de stance, sa-i steie de straja
in neagra-nchisoare in fund de pamant...

sopteste; vant falnic furtuna o-nhata,
Aripele-i leaga ­ o baga in stanci,
Acolo cu lanturi o leaga de brate:
Cu-ncetul a cerului nori se desfata,
incet se-ncretesc peste vaile-adanci.

Copile, acuma pericol nu este ­
Urmeaza-mi in munte, in salele-mi mari,
Acolo-mi vei spune de tatal tau veste.
in viata-ne fost-am Pilad si Oreste ­
El moare ­ si-n lume raman singur iar.

Nainte de moarte trimis-a pe tine,
Ca vietii-ti sa dau eu batranul meu sfat
si asta desigur facut-a el bine:
Primejdii te-asteapta si, fara de mine,
Se poate de ele ca n-ai fi scapat.

De-ai fi ca alti oameni, atuncea se poate
Ca soartea ta-n bine din rau as schimba,
Dar semnul tau nu sta in cartea mea toata.
A sortilor stele de mine-s purtate,
Da- tu in tot cerul nu ai nici o stea.

De-aceea eu nu pot nimic pentru tine.
Scrisoarea-ti menita eu nu pot s-o schimb.
Ce e pot preface... Ce-n stele senine
Nu-i scris ­ eu nu pot sti. Sunt scrieri straine
Gandite de Domnu-ntr-a sorilor nimb.

Dar pot sa-ti arat a pierzarilor cale,
Ca-n ea sa n-aluneci, ca neademenit
De-un inger c-ochi verzi cu trasurile pale,
Ce lumii aduce durere si jale
De moarte, de care adanc esti iubit.

El zice s-alene coboara la vale,
La porti uriase ce duc in spelunci.
De stanci prabusite gigantici portale.
Descuie si intra in mandrele hale
De marmura neagra, intinse si lungi.

Pilastri de aur pe muri se coboara
Pe jos sunt covoare tesute-n flori vii
si stele in candeli dulci raze presara
si aeru-i dulce ca-n noaptea de vara
si razele-s calde si trandafirii.

Prin hala cea mare cu pasure line
Ei trec si prin bolte sapate-n granit
Ei intra-ntr-o sala cu miroase plina;
A murilor marmuri lucind ebenine
Ca negre oglinde de tuci lustruit.

Batranul in urma-i el, poarta o-nchide.
Adanc intuneric i-nconjur-atunci ­
Pe masa cea mare incet el aprinde
Potirul albastru viorelei cei blande,
Ea-arunca-n negru-aer raze, vinete dungi.

Pe-un tron, imparatul, de rosa matasa
S-asaza, se uita-n marmoreii muri,
Batranul alaturi pe-un scaun se lasa
si flori raspandesc adormite miroase
Ca mirosul proaspat a verzii paduri.

si razele-albastre prin sala alearga,
Fantastic batranul s-ardica si bland
in aer inalta puternica-i varga.
Pe-oglinda cea neagra, profunda si larga
incet-incet pare o umbra de-argint.

E vanat la fata ca margaritarul,
Pe albii lui umeri aripi se desfac
si luciu c-argintul ii este talarul;
in mana lui mica el tine paharul
Somniei... Pe frunte-i flori rosii de mac.

Cad pletele, blonde si lungi spice de-aur,
inchisa-n lungi gene privirea lui sta;
O cupa cu versuri, cu cifre de maur
Ia-n mana batranul ­ ca sange de taur,
Un vin rosu toarna si regelui da.

Vazand umbra alba pe negrul parete,
Din tron imparatul genunchie uimit,
in vis umbra rade ­ si lungile-i plete
Ca aurul blonde se las raschiete
Pe netezii umeri, pe albul ei gat.

E somnul ­ batranu-n ureche ii spune ­
O vorba sa nu spui caci daca nu taci,
Ca visul ei piere ­ cu greu se supune
La magica-mi vorba ­ las stele sa sune,
Ca-n tabla cea neagra sa-l prind. ­ Tu sa faci

Ce-oi spune. O cupa pe margini cu aur
El ia si-n ea varsa cristalicul vin.
Stau in jurul cupei cu cifre de maur
Obscunse vraji scrise... Ca sange de taur
E vinul si totusi e clar ca rubin.

Bea ­ zice ­ atunci somnul din muri se coboara
si ochii-ti saruta cu dulce suras;
Atunci tu grumazu-i cu bratu-nconjoara,
El aripa lui si-o ridica si zboara,
Te duce cu dansul in lumea de vis.

si junele bea si adoarme. Deodata,
Pe ochi buze calde si moi a simtit.
El bratul si-ntinde si-nlatuie-ndata
A umbrei dulci umeri si netezi... Umflata
El simte aripa ca-n sus a pornit.

Pe umerii umbrei el fruntea si-o lasa
si-aude suflarea-i cea calda batand
si dus el se simte in lumi luminoase,
in corure sfinte, prin stele-auroase
Aude cum suna aripa de-argint.

El ochii-si deschide, deasupra lui vede
Doi ochi mari albastri, adanci visatori.
A lui fericire el mai ca n-o crede,
El gura si-apasa pe blondele-i plete
si fata cea pala i-o mangaie-n dor.

E beat de a visului lunga magie,
in brate-i pe inger mai tare-a cuprins
si umbra surade, cu-aripa-l mangaie
si gura-si apleaca in dulce betie,
I-apasa pe buze-i sarutu-i aprins.

Vezi tu ­ zice umbra ­ pe-a haului vale:
Pamantul cu muntii-i ce fumega stins,
Cu mari adormite ce murmura-n jale;
Dorm populii, tari si cetatile sale.
Deasupra-ti, oceanul de stele intins.

Pamantul departe-ntr-un punct s-a contrage,
Caci lumi de departe in puncte se schimb,
Dispar a pamantului viziune vage,
A stelelor tara curata se trage,
Alearga, traieste a astrilor timp.

O stea, un imperiu intins e si mare,
Cu sute de tari si cu mii de fiinti.
Cetatile mari raspandite-s in soare,
Palate de-argint se ridic ganditoare
si regii sunt ingeri cu aripi de-arginti.

si sufletul liber privirea-i santita
O nalta pe stelnicul, marele plai:
O patrie noua sublima, iubita,
De cantece plina din veacuri fugite ­
Aici lumea-antica urmeaza-a ei trai.

Vezi steaua ca muntii si-ntoarse si marea
imbland neclintita in vecinicu-i mers.
A anilor spat le destina un soare:
La una-i mai mic si la alta mai mare
Caci sorii scriu timpu-n acest univers.

Curand vom ajunge pe steaua senina,
Pe care in ceriuri numesc-o a mea.
De visuri, de umbre, de cantec e plina.
Curand vom intra in campia ei lina
si-n urma-ti pamantul ramane ­ o stea


III

Magul ramas in munte, din el iesi afara,
Pe-o piatra detunata el sede peste vai,
Priveste. ­ Codrii mangai cu vant de primavara
A lui frunte uscata, adancii ochi ai sai.

Se suie-n varf de munte, o stea din cer coboara ­
O stea, vultur de aur, cu-aripele de foc,
Pe ea sezand calare, in infinit el zboara,
Stelele sclipeau sfinte si-n cale-i faceau loc.

si rasfirati in spatiu ingeri duceau in poale
A lumilor adance si blande rugaciuni
si intinzand in vanturi aripele regale
L-a lumii trepte-albastre le duc si le depun.

Pe magul cel puternic ei il saluta-n cale,
El trece dus de steaua ce zboara ca un gand
si cand veni, sant, mare, pe-a caosului vale
Da drumul stelei, s-arunca in haul fara fund.

Deasupra vedea stele si dedesubtu-i stele,
El zboara fara preget ca tunetul ranit;
in sus, in dreapta,-n stanga lanurile de stele
Dispar. ­ El cade,-un astru in caos azvarlit.

Caci la un punct albastru privirea-i atintita;
L-a caosului margini un astru bland usor;
Cale de mii de zile el cade-ntr-o clipita,
Zboara ca gandul care l-arunca-in viitor.

Din ce in ce s-apropie de lumea departata,
O zi mai are inca s-ajunge-n luna lui.
Acolo el rasufla de calea-i departata ­
De pe-un munte al lunei arunca ochii lui.

Cu ochii plini de lacrimi la acea stea priveste,
Ce lumina albastra mergandu-si drumul sau:
Ce linistita-i dansa, in pace ea paseste,
O, cum iubesc eu steaua, unde m-am nascut eu.

Mai e-n tot universul o stea plina de pace,
Neturburata vecinic de ura, de razboi;
in toate Creatiunea gura ei vecinic tace,
N-o bantuie griji rele, n-o bantuie nevoi.

E-un om, care pe dansa nefericit se tine,
Dar nu-i nefericirea in stea, ci e in el,
Dar soartea lui schimba-voi, din rau oi face bine ­
Cobor acum in astru-mi sa-l mangai si pe el.

Din varf de munte-n luna in spatiu iar s-arunca,
in clipa-ajunge-n norii ai astrului natal,
Cu-amor el il priveste, cu o privire lunga,
in funii lungi el rupe al nourilor voal.

L-intinde, l-impleteste, din el isi face scara,
O-arunca-in zarea lunga de flutura in vant,
Apoi pe ea cu-ncetul batranul se coboara
Pe mare, care-si misca mii valuri tremurand.

Din norii cei mai desi el luase o bucata,
isi face din ea luntre, ce luneca pe val,
A marei unde-albastre aluneca-nspumate
si-l duc in leagan dulce, prin canturi de pe mal.

Din insule bogate cu mari gradini de laur,
Lebede argintoase aripele-ntinzand
Veneau sfasiind apa la luntrea lui de aur
si se-nhamau la dansa si o trageau cantand.

Batranu-n manta-i alba infasurat viseaza
Iar lebede-argintoase luntrea bogata trag,
Al valurilor cantec pe el il saluteaza ­
Pe fruntea-i impletita e-o ramura de fag.

Plutind cu repejune sub palida lumina
A lunei, ti se pare al marii Dumnezeu,
Cantat de inmiirea valurilor senina
si inganat de lebezi in dulce visul sau.

Luntrea, un vis de aur, panza albastra-a marii
O sfasie ­ si-aproape ea vine-acum de mal,
Un mal de pietre suie, de stanci frante rebele,
Ce stau lovind cu poala in inspumatul val.

Acolo printre stance batrane si schelete,
Un templu in ruina, de apa inecat,
Pe jumatate murii si stalpii si-i inclina
si sta-n curand sa cada de vreme sfaramat.

in scorburi de parete traieste-un biet calugar
Tanar, frumos ­ dar insa ca umbra el e slab.
Din stance naruite, din pietre si din bulgari
Facu carari spre fundul al templului arab.

Acolo prigonit sta de visuri si de ganduri.
Ce vrea nici el nu stie, se chinuie-n zadar,
Doarme pe-un pat de trente ce-i pus pe doua scanduri,
Nu bea apa d-izvoare, ci valul marei-amar.

Astfel el vrea viata s-o sfarme, s-o scurteze,
De ce? si pentru cine, el singur n-a stiut.
Astfel se chinuieste in rugaciuni asceze
in cate-o biata arfa din arcul sfaramat.

O arfa de arama cu coarde ruginite,
El zbarnaie pe dansa un cantec dezolat.
Strune-amortite tremur de mana lui trezite...
El cheama cu cantarea-i o umbra ce-a visat.

s-acum el sta in luna pe-o piatra risipita
si cantecu-i in noapte zbura mult dureros.
Parea c-asteapta-n aer pe umbra lui iubita
S-o vada, astfel ochiu-i tintea intunecos.

Magul pe-o piatra seaca din luntre se coboara,
Pe-a valurilor fuga el drumu-apoi ii da ­
Pe-o stanca-apoi se suie ­ pe-ascetul il masoara
Cu ochiul. Ca geniul vazduhului el sta.

Calugarul il vede, arfa scapa din mana,
Pe buze-i trece-un zambet ascet, slabit, amar.
El stanca lui o lasa, la mag incet el vine
si mana lui o prinde si-ntreaba cu glas rar:

Ce-ai mai facut, parinte... iar ai venit la mine,
Crezi tu c-o sa ma mangai pe mine? nu, in veci
Surd este al meu suflet l-a tale vorbe line
Cum stancele la glasu-mi surde raman si reci.

O, vino colo-n scorburi ca sa-ti arat fereasta
Pe care umbra blanda ieri noaptea a venit
Prin stalpii-n prabuseala... prin arcuri sparte... Asta...
Pe-aici pe-o scara de-aur ea blanda a intrat.

De-aceea te-ai retras tu, ii zice magu-atuncea,
Sa traiesti in asceze gandind la Dumnezeu,
Band apa marii amara in negrele spelunce ­
Ca sa domini in tine ispita, geniul rau!...

Ispita neagra dansa? un geniu rau, o, nu e!
Raspunde trist si dulce fantasticul ascet.
De-ar veni ceriul insusi aceasta sa mi-o spuie,
De-ar spune-o dansa insasi ­ eu totusi nu o cred.


  

As crede mult mai iute ca vrea sa ma insele,
Ca vrea sa-mi cerce-amorul adanc insa fatal,
De-as spune numai chipul cum privirilor mele
S-arata ­ n-ai mai crede ca-i geniu infernal.

Cand ca un vis argenteu, pluteste blonda luna
Prin marea-albastra-n ceruri, prin somnorosii nori,
Cand noaptea-i o regina lunateca si bruna,
Cand valuri lovesc tarmii cu spumele racori,

Eu de pe stalpul negru iau arfa de arama,
Arfa a carei sunet e turbur, tremurat,
Arfa care din pietre durerile le cheama,
Din stancile starpite, din valu-nfuriat...

si cant... Din valuri iese cate o raza franta
si pietrele din tarmuri imi par a suspina.
Din nori strabate-o raza molateca si blanda,
O raza diamanta cu-albeata ei de nea.

si raza ma iubeste, mangaie a mea frunte
Cu-a ei lumina blanda ­ o muzica de vis
Din aer si din mare cantului meu raspunde,
Cantec nascut din ceruri si-al marii crunt abis.

La mijlocul de aer, in sfera de lumina,
Din frunte-mi se retrage raza cea de cristal,
Ea prinde chip si forma, o forma diafanina,
inger cu aripi albe, ca marmura de pal.

si se coboara palid pe drumul razei sale
si se coboara-alene, cu cantecu-mi l-invoc
si haine argintie coprind membrele sale,
Prin paru-i flori albastre, pe frunte-o stea de foc.

Eu stau uimit si palid... mana-mi involuntara
Se misca tremuranda pe coardele de fier,
Ce cauta-al meu suflet in acea sfanta oara
De la turburii creieri in van eu sama cer.

Cine-ar fi oare umbra aceea argintie
Ce vine la cantarea-mi cand cu o ruga-o-nvoc,
Cand provocati de arfa-mi raspund valuri o mie,
in nopti cand pricep scrisul al stelelor de foc?

Cantand pe a mea arfa salbateca, vibranda,
Am pus in ea o parte a sufletului meu.
E partea cea mai buna, mai pura si mai sfanta
Ce intr-o noapte alba, pe-o raza tremuranda
Parasi lemnul putred, zburand la Dumnezeu.

Cand noaptea insa-i calda, molateca si bruna,
Atunci o chem din mare, atunci o chem din luna
Pe-acea parte iubita a sufletului meu.
si ea venind prin noapte ca o raza de soare
Coboara pe-a mea frunte nebuna visatoare,
Pan- se preface-n chipul ce l-am visat mereu.

Nu e vreo fantasma nebuna si desarta,
E o faptur-aievea, cu gand din gandul meu,
Dintr-un noian de raze am intrupat-o eu
si inima-mi o cheama, gandirea-mi o dezmiarda
si sufletul din mine e si sufletul sau.

Tot ce-am gandit mai tanar, tot ce-am cantat mai dulce,
Tot ce a fost in cantu-mi mai pur si mai copil
S-a-mpreunat in marea aerului steril
Cu razele a lunei ce-n nori sta sa se culce
si a format un inger frumos si juvenil.

Nebun ori esti lunatec ­ batranul murmureaza...
E visul tineretii, e sete de amor.
ingerul tau e-o raza si trupul ei un nor...
La cantecul tau eco raspunde plangator
si tu-mpopulezi marea cu suflete de raze
si stelele de cantec le impli visator.

Ia una cate una icoanele palite,
Ia una cate una o und-, o stea de foc
si toate sunt nimica... cand toate la un loc
Pot in tine visarea si cantul sa-l escite,
Mintea sa-ti strice poate al razelor bland joc,

Ce se-mpreuna-n aer, care se sparg in nori,
Care rasfrang in valuri spumanzi si gematori.

si dac-ar fi, ce-mi pasa? Chiar pala nebunie
Se poate ca trezita a-nfipt ochii cumpliti
in fruntea-mi vestezita, in creieri rataciti
si-n jurul ochilor mei grava ca la stafie
Afunde si teribili, lungi cearcane de plumb ­
Fie asa ­ eu nu zic... si totusi, nebunia
Cum e, cu chipul dulce, cu care m-a coprins
imi place ­ cum imi place visul de raze nins,
imi place cum imi place o umbra argintie
Tu cugeti. Cugetarea cu raze reci patrunde,
Loveste chipul dulce creat de fantazie
si acest chip devine palid ca o stafie
si-ndata ce-l privesti tu el sta sa se confunde
Cu locul de-unde vine, cu norii ori cu unde.
Dar eu ... eu nu sunt astfel... Mie-mi place visarea.
Fie ea chiar un basmu, numai fie frumos,
inger c-ochi mari albastri, cu chipul luminos...
si iert ca el se stinge, cum aprind lumanarea.
Caci n-o aprind... din contra... Ca cel ce-i place-un vis
si chiar trezit de friguri el tine ochiu-nchis,
Ca mai departe visul frumos sa il viseze,
Asemenea uit lumea si eu... sunt bucuros
De pot prelungi inca visul meu radios.
De n-ar fugi-nfidelul... O, de ar sta mereu
Sa oglindez intr-insul adanc sufletul meu,
Cu cantecu-mi ferice simtirea sa-i dezmierd
si-n ochii mari si bolnavi fiinta sa mi-o pierd...
De n-ar fugi!... dar fuge... fuge cum luna plina
incearca dupa codri greu capul de-l inclina
si fuge si se duce pe-o raza iar in sus,
Se pierde in ruina castelului zdrobit...
E sufletul meu palid, e sufletul meu dus
Ce paraseste lumea de cer ademenit.

.........................................................

O, de-as muri odata... Cu corpul meu de plumb
Sa simt cum mortii aspre molatec eu sucumb,
Iar sufletul... O parte ce-n mine-a mai ramas
Sa zboare-unde-l asteapta amorul in estas,
Sa zboare unde partea-i cea juna, dulce, pala
Pluteste printre stele... iar stelele-i esala
Un corp de raze blonde... Caci am pluti-mpreuna
Prin norii cei lunateci, prin stelele ce suna.
si ne-am dori cum raza doreste-o alta raza,
Una in bratul altei lumina fac frumoasa.
Dar nu se poate inca... caci corpul meu de lut
Un sclav greoi si rece ­ e sclav ­ dar e astut.
Ma tine-n pieptul bolnav... si-n bratul inca tare,
Cand sufletul meu liber vrea sa s-arunce-n mare
Sa scapa d-el odata...
in astfel de momente ma speriu eu de mine.
O, de ar fi o moarte, fara ca eu sa mor,
Eu as cuprinde-o-n brate si as strange-o cu dor.

Magul adanc gandeste si-n minte-si desfasoara
Soartea omului care l-avea-naintea sa.
Sarac, uimit fusese in lume-odinioara,
Dar gandul lui puternic viata-i apasa.

Acest cap trist si palid coroana vrea sa poarte
si azi pe el se vede un negru comanac.
Acesti umeri voit-au sa duc-a lumei soarte
si azi acopar trente si rasa de siac
si capu-acest ce-n perini de tron ar fi dictat moarte
Azi doarme-n pat de trente, drept perina un sac,
Picioarelor ranite-n sandale li-era dor
De salele de marmuri, de-a tronului covor.
Descult imbla pe uliti, de visuri mintea plina
si-n lungele-i mizerii, ca-n mare cufundat,
Visa ca-ntreaga lume la dansul o sa vina,
Ca el de lumea-ntreaga va fi incoronat.
Coroane el imparte la regi. ­ si la regine,
Iubindu-le,-ngenunche. Palate-a ridicat

Femeilor ce viata si-o-nchina la placeri,
Ce trupul de zapada si-l scalda-n negru par.

Dar foaia se intoarse... Cu greata si scarbire
ii paru-atunci ca lumea e toata joc de carti.
Atunci el se retrase in muri de manastire
si capul si-l cufunda-ntr-a lumei sfinte carti.
Pe murii in risipa o candela subtire
Chilia innegrita lumina. si prin parti
Necunoscute-a lumii gandirea lui pribeaga
Strabate cu-aripi mandre nemarginirea-ntreaga.
in van pune pe suflet greoile catuse
De ganduri uriase, de-nalte rugaciuni.
in van in a lui urma a-nchis a lumei usa
La visele ei turburi, cu mari desertaciuni;
Pe focul cugetarei a presurat cenusa,
Ci sub cenus-ard inca consumatori carbuni.
Atunci visul marirei s-a sterge-n a lui gand
Cand peste spuza sura se va turna pamant.

Atunci claustrul il fuge ­ si-n tarmuri sterpi de mare
Se trage sa gaseasca linistea-i ce s-a dus,
Dar vai! s-acolo-l urma visarile-i amare,
Caci lumea cu-a ei visuri gandirea i-au supus.
Aici insa visarea-i e-adanc-omoratoare,
Caci in chip de femeie s-arata-n aer sus.
Lumesti ganduri intr-alt chip impleau sufletul sau,
El cugeta la toate, ci nu ­ la Dumnezeu.

Pe noaptea-i sufleteasca, tainica, rece, stinsa,
Cazu ploaie de raze cu cer senin si dalb
si sufletu-i se imple iar cu icoane-aprinse,
O aurora-l imple cu aeru-i rozalb.
Din cer cade alene o dulce stea desprinsa
si se preface-n inger, plans de iubire, alb,
si-n inima-i aude un dulce glas de-argint
Ca sunetu-unui clopot prin noapte aiurind.

Magul isi razgandeste-a calugarului soarte!
„E-aievea acea fiinta, visele-ti nu te mint,
Dar nu-i aci in lume... E sufletu-unei moarte,
Pe care-nsa eu insumi pot ca sa-l reaprind.
Pot s-o topesc in forma de lut care s-o poarte
si idealu-eteric in lut eu pot sa-l prind,
Dar nu aici. ­ Aicea de viata n-are parte;
Vom merge-n lumea unde traieste mai departe.



HOROSCOP ZILNIC

Horoscop Pesti 16 decembrie 2016 - Nu toate iti ies perfect din prima

Horoscop Pesti 16 decembrie 2016 - Nu toate iti ies perfect din prima

Horoscop Varsator 16 decembrie 2016 - Ai o atitudine ofensiva

Horoscop Varsator 16 decembrie 2016 - Ai o atitudine ofensiva

Horoscop Capricorn 16 decembrie 2016 - Fii atent la tot ce vezi

Horoscop Capricorn 16 decembrie 2016 - Fii atent la tot ce vezi

Horoscop Sagetator 16 decembrie 2016 - Ai discutii cu partenerul de viata

Horoscop Sagetator 16 decembrie 2016 - Ai discutii cu partenerul de viata

Horoscop Scorpion 16 decembrie 2016 - Dialogul se leaga usor

Horoscop Scorpion 16 decembrie 2016 - Dialogul se leaga usor

Horoscop Balanta 16 decembrie 2016 - Esti o fire indecisa

Horoscop Balanta 16 decembrie 2016 - Esti o fire indecisa

Horoscop Fecioara 16 decembrie 2016 - Faci valuri in jurul tau

Horoscop Fecioara 16 decembrie 2016 - Faci valuri in jurul tau

Horoscop Leu 16 decembrie 2016 - Nu poti scapa de gafe

Horoscop Leu 16 decembrie 2016 - Nu poti scapa de gafe

Horoscop Rac 16 decembrie 2016 - Concentreaza-te asupra viitorului

Horoscop Rac 16 decembrie 2016 - Concentreaza-te asupra viitorului

Horoscop Gemeni 16 decembrie 2016 - Privesti la cei dragi cu mandrie

Horoscop Gemeni 16 decembrie 2016 - Privesti la cei dragi cu mandrie

Horoscop Taur 16 decembrie 2016 - Azi e bine sa accepti ceea ce ai

Horoscop Taur 16 decembrie 2016 - Azi e bine sa accepti ceea ce ai

Horoscop Berbec 16 decembrie 2016 - Simti nevoia sa meditezi

Horoscop Berbec 16 decembrie 2016 - Simti nevoia sa meditezi

VEZI COMPATIBILITATEA ZODIEI TALE CU CELELALTE 11 ZODII

Horoscop Berbec
Horoscop Taur
Horoscop Gemeni
Horoscop Rac
Horoscop Leu
Horoscop Fecioara
Horoscop Balanta
Horoscop Scorpion
Horoscop Sagetator
Horoscop Capricorn
Horoscop Varsator
Horoscop Pesti
Link-uri sponsorizate



Director WEB Gratuit PubTV - SEO Directory - Get your backlinks for free