Link-uri sponsorizate

Peste 70 de evenimente la Festivalul International al Teatrului Contemporan de Animatie ImPuls




1405 vizualizari
Peste 70 de evenimente la Festivalul International al Teatrului Contemporan de Animatie ImPuls 2017
Link-uri sponsorizate
Doar 10 zile ne despart de inceputul celei de-a 11-a editii a Festivalul International al Teatrului Contemporan de Animatie ImPuls (Festivalul International al Teatrului de Animatie Spectacole de colectie), o editie cu totul speciala, in cadrul careia va avea loc Gala Aniversara TANDARICA 70. 

In perioada 7-18 noiembrie, Teatrul Tandarica va imbraca tinuta de sarbatoare si isi va intampina publicul cu peste 70 de evenimente dedicate copiilor, tinerilor si adultilor. 

Vor fi 12 zile in care cei mici si cei mari sunt asteptati la spectacole de teatru sustinute de trupe din tara (Timisoara, Oradea, Sibiu, Cluj, Targu Mures, Galati, Iasi, Baia Mare, Brasov, Craiova si Bucuresti) si din strainatate (China, Bulgaria, Belgia, Spania, Italia, Polonia), ateliere, conferinte, dialoguri si discutii teatrale, lansari de carte, decernarea premiilor de excelenta in animatia romaneasca precum si o gala aniversara.

De asemenea, pe toata perioada festivalului, la sediul din Lahovari al Teatrului Tandarica vor fi prezentate, in cadrul expozitiei Calatoria lui Tandarica, marionete atent alese dintr-o istorie de 70 de ani a teatrului, papusi care marcheaza principalele repere in evolutia teatrului de animatie din Romania, rememorand atat artisti, cat si personaje ce au consacrat aceasta arta teatrala.

Editia din acest an a Festivalului International al Teatrului Contemporan de Animatie ImPuls vine cu un nou concept, mai complex, tema fiind Teatrul pentru copii si tineret fata in fata cu publicul sau. Dupa 10 ani in care continutul acestuia s-a diversificat si a evoluat constant, festivalul a trecut la o noua etapa, reusind sa se adapteze cerintelor noii generatii si, totodata, sa se alinieze la tendintele actuale in teatrul vizual si de animatie la nivel mondial.

Odata cu inceperea acestei noi editii a Festivalului International al Teatrului Contemporan de Animatie ImPuls, Teatrul Tandarica anunta continuarea Campaniei DARUIESTE ZAMBETE, DONEAZA CARTI SI JUCARII, ce are ca scop colectarea de cadouri pentru copiii cu varste cuprinse intre 1 si 18 ani, intrenati la Spitalele Marie Curie si Grigore Alexandrescu din Bucuresti. Donatiile se pot face pana in data de 13 decembrie, la sediul din Lahovari. DIN RESPECT PENTRU COPII, VA RUGAM SA DONATI DOAR OBIECTE INGRIJITE SAU NOI.

Teatrul Tandarica este un reper pentru teatrul de animatie romanesc. Fondat in 1945, cu o strategie repertoriala consolidata in timp si un portofoliu de titluri din literatura romaneasca si universala care nu mai au nevoie de nicio introducere (Pinocchio, Cenusareasa, Capra cu trei iezi, Punguta cu doi bani, Pacala, Cei trei purcelusi, Lampa lui Alladin, Motanul Incaltat etc), Teatrul Tandarica urmareste, in permanenta, sa alinieze teatrul de animatie si teatrul vizual din Romania la tendintele mondiale. Teatrul se implica, astfel, constant, in initiative care au rolul de a promova si de a creste calitatea teatrului romanesc vizual si de animatie: programe pentru artisti debutanti, proiectul Studio Anima (unde se joaca adaptari libere dupa opere clasice: Faust, Candid, Play Shakespeare, Golem sau Galaxia Svejk) si deja consacratele festivaluri internationale - Festivalul de vara Teatru, strada si copil (ajuns la cea de-a patra editie), respectiv Festivalul International al Teatrului Contemporan de Animatie.ImPuls.


Te-ar putea interesa si:

Lasa un comentariu

Articole asemanatoare

Cele mai noi articole

Cele mai citite