Link-uri sponsorizate

Pacala in satul lui




4007 vizualizari
Pacala in satul lui 2017
Link-uri sponsorizate
I se urâse şi lui Pacală să tot umble răzleţ; prin lume, aşa fără de nici o treabă, numai ca să încurce trebile altora şi să râdă de prostia oamenilor. Se hotărî dar să se facă şi el om aşezat ca toţ;i oamenii de treabă, să-şi întemeieze casa lui, să-şi agonisească o moşioară - vorba scurtă, să se astâmpere odată.

Şi fiindcă românul zice că nu e nicăiri mai bine ca în satul lui, Păcală se întoarse şi el în satul lui şi începu cum încep toţ;i oamenii care n-au nimic adică făcu ce făcu de-şi agonisi o viţeluşă şi o trimise la păşune în izlazul satului.

Caci asa se face averea.

Pascand vitelusa se face vitea viteaua se face juninca juninca se face vaca, vaca fata, iar vaca cu vitelul o vinzi ca din pretul ei sa cumperi sapte viteluse si sa le trimiti si pe ele la pasune in izlazul satului.

De ce e oare izlazul izlaz, daca nu pentru ca sa-l pasca vitelusele oamenilor?

Pastea dar vitelusa lui Pacala pastea, si cu cat mai mult pastea cu atata mai vartos crestea, incat nu era in tot satul vitea care s-o intreaca, iar cand ajunse si ea vitea, nici junincile nu se puteau potrivi cu ea.

- Mai! ziceau vecinele lui Pacala - ce lucru sa mai fie si asta? Viteaua asta ne intrece pe toate! Ce-i va fi dand oare sa manance? Ce soi o fi de create asa de frumos?

Nu era nici soiul vreun soi deosebit nici hrana mai de-a catarea; viteaua era insa viteaua lui Pacala iar Pacala isi cauta de treaba, n-avea vreme s-o mai pazeasca si sa nu rupa cateodata si din holdele oamenilor.

Ajungand juninca, viteaua lui Pacala se facu stapana pe intregul hotar. Umbla si ea cum umblase si stapanul ei mai nainte de a se fi astamparat, si unde n-o cautai acolo dedeai de ea, mai prin lanul de grau, mai prin porumbiste, mai stie bunul Dumnezeu pe unde.

Iara Pacala li se plangea oamenilor, ca prea i s-a facut rasleata juninca si ca are treaba si nu poate umbla dupa ea.

Nu-i vorba, oamenii s-ar fi plans si ei, dar nu mai aveau cui sa i se planga, cand Pacala ii lua pe dinainte si li se plangea de te prindea mila de el.

Cand vazura dar ca juninca lui Pacala in curand are sa fie vaca oamenii se pusera pe ganduri stiau ei cum au sa urmeze lucrurile mai departe. Vedeau parca cele sapte viteluse, cum se fac vitele, juninci, cum ajung in cele din urma vaci si ele si cum le vinde Pacala si pe ele si se intoarce de la targ cu o spuza de viteluse, toate flamande, toate pomite din fire sa se faca vitele juninci si vaci in cele din urma.

- Mai! strigara ei, asta ne mananca urechile din cap cu vitelusa lui, ne seaca, ne face intregul hotar batatura.

Dar ce putea sa-i faca lui Pacala? El nu erade vina si avea treaba nu putea sa-si piarda vara umbland dupa coada junincei.

Se sfatuira dar intre dansii si iar se sfatuira se tot sfatuira pana ce n-ajunsera a se dumiri ca toata carnea pe care a pus-o vilelusa, ca sa sc faca vitea si din vitea juninca e carnea adunata din nutretul de pe hotarul lor, adica dupa toata dreptatea carne din carnea care ar fi fost safie a lor si numai pielea e a lui Pacala. fiindca piele avuse juninca si cand venise ca vitelusa in sat,

Dumiriti o data astfel, taiara juninca ii luara carnea si o mancara, iar pielea o aruncara peste gard in curtea lui Pacala.

Nu-i vorba, a fost cam scurta socoteala aceasta dar in satul lui Pacala multe se intampla.{pagebreak}

Pacala. de, ce sa faca!

Daca ar fi voit, ar fi gasit el ac pentru cojocul satenilor; el insa nu voia. Avea tragere de inima pentru oamenii din satul lui. Nu! Pe oamenii dm salul lui nu putea el sa-i incurce, cum ar fi incurcat o bunaoara pe oamenii din satul lui Tandala.

Intinse dar pielea sa se usuce, iar dupa ce se usca o lua in varf de bat si pleca cu ea la targ ca s-o vanda.

Asa ajunse Pacala iar pe drumuri.

Se duse si tot se duse mereu, de dimineata pana la pranz si de la pranz pana seara. Cand era pe inserate, el se opri tntr-un sat de la marginea drumului si se uita imprejurul sau, ca sa-si gaseasea vreo casa, la care sa mute, vreo vaduva ori vreo femeie al careia barbat nu-i acasa.

Nu poate ca - Doamne fereste, - ce dar Pacala ca om umblat prin lume stia ca sunt fricoase femeile, li se uraste asa singure si sunt bucuroase de oaspeti numai ca sa stie ca e pcste noapte picior de om la casa lor.

Si gasi Pacala chiar mai la marginea satului o femeie al carei barbat se dusese la padure sa aduca lemne. Nu-i vorba muierea ii spunea mereu, ca teaca, ca punga, ca nu-i este barbatul acasa, ca ce va zice lumea; Pacala tinea si el sa ramana asa, intr-un unghi al casei, intr-un sopron, in pridvor, unde o fi, numai ca sa nu fie casa pustie. N-avea biata muiere incotro, trebui sa-l primeasca, dar ii si spuse sa se culce si sa doarma, c-o fi ostenit de drum, sarmanul de el!

- Ce-o sa mai fie si asta?! grai Pacala.

El stia ca muierile sunt si vorbarete, si doritoare de a le sti toate cate sunt in cer si pe pamant iar muierea aceasta nici nu-i povestea nimic nici nu-l intreba de unde vine, cum a umblat, ce-a mai facut, ce mai stie... Aici trebuia dar sa fie ccva la mijloc, si Pacala, in loc de a adormi tragea cand cu ochiul drept, cand cu cel stang ca sa vada cele ce se petrec in casa si imprejurul casei.

Nici nu se inserara bine, si muierea incepu sa fiarba, sa friga, sa coaca, sa gateasca fel de fel de mancari si placinte, si un purcel fript si ocoasta oparita cu varza calita si apoi rachi-uri si apoi vinuri. Ospat nu alta.

N-ar fi fost Pacala om patit daca n-ar fi stiut ca toate aces-te nu pentru barbatul ei le facea muierea cea harnica, fiindca mai era si ea gatita ca de nunta.

Nici nu le facea pentru barbatul ei ci pentru vornicul satu-lui, pe care-l astepta nevasta cum isi asteapta fetele mari petitorii iesind mereu in usa si in portita ca sa vada daca vine, daca nu mai vine, daca intarzie, daca soseste.

Nu care cumva sa creada cineva ca - Doamne fereste - ce! - Nu! Ci fiindca vornicul era cel mai de frunte om din sat si nu putea sa-l primeasca la casa ei ca pe orisicine, iar peste zi vornicul, om cu multe treburi, nu putea sa vie ci le facea cinstea acum - mai pe seara.

Alt nimic nu era la mijloc. Doamne fereste!{pagebreak}

Era gata nevasta cu toate: purcelul era frumos si rumen de-ti pocnea soricul in dinti, costitele abureau rachiul era asezat pe masa, vinul stetea in apa rece nu mai lipsea decat dumnealui vornicul. Numai vornicul lipsea, cand deodata, - sa te miri, nu alta - se intoarse barbatul. I se fransese sarmanul de el, o osie in drum si nu-i ramasese decat sa se intoarca, sa puna alta osie la car si sa plece mane din nou la padure.

Muierea buna si credincioasa isi cunoaste barbatul dupa mers, din tusite si stranuturi, ba chiar si din pocnetul biciului iar nevasta la care-si luase Pacala conac, era si ea muiere buna si credincioasa. Ea isi cunoscu barbatul din scartaitul roatelor de la car iar scartaitul roatelor se auzea de departe, destul de departe. pentru ca o muiere harnica precum era dansa, sa-si randuiasca treburile.

Ea lua purcelul cel frumos si rumen si-l ascunse iute-iute dupa cuptor lua placinta si o puse iute-iute pe cuptor, lua costitele cu varza calita si le vari in cuptor mai vari tot iute-iute si rachiul sub pat, si pe cand carul cu boii intra in curte, toate erau in cea mai buna randuiala.

Nu poate ca Doamne fereste ce! - dar de! tot era mai bine sa nu afle barbatul.

Vazandu-se acasa, barbatul ca tot omul pagubas, incepu sa se planga, nevasta, ca toata muierea buna si credincioasa il mangaia cu vorbe bune, lar Pacala ca tot omul cumsecade, iesi si el din unghiul lui ca sa-i spuna stapanului de casa, ca e si el aici, sa-i ceara iertare ca a indraznit si sa-i mai roage si pe el de conac.

- Fa. muiere, - grai barbatul, dupa ce se mai incalzi in cuibul lui, - mie mi-e foame; n-ai tu ceva de mancare?

De! Ce sa-i faci? Omul flamanzeste la drum. Nu-i vorba, mai era in traista merindea pe care o luase la drum; dar acasa la el omul nu mananca bucuros merindea cu care se intoarce din drum.

- Vai, saraca de mine! - raspunse nevasta, - dar de unde sa am? Eram sa te astept pe mane. O sa-ti fac insa o mamaliguta buna, ca s-o mananci cu o zamuta de usturoi.

- Mamaliguta sa fie! - grai barbatul.

Cand e flamand omul se bucura si de mamaliga.

Om umblat pnn lume, Pacala stia ca o sa-l pofteasca si pe el la cina, ca sa mai stee de vorba, si nici ca-i parea rau lui Pacala, fiindca tot drumet era si el, tot flamand - ca om si ce a obsosit din drum.

Si cum steteau de vorba in vreme ce nevasta gatea mamaliguta, Pacala care nu era cap sec, se gandea mereu cum sa faca el ca sa nu manance mamaliga, ci purcel fript, frumos si rumen de-ti pocneste soricul in dinti, costite cu varza calita si placinte de cele bune; cum ar face ca sa bea o gura de rachiu si sa guste macar o data din vinul cel vechi.

El se incrunta o data si trase asa cam pe furis cu batul in piele.

Si lasa pe Pacala, ca nu e nici el de ieri de alaltaeri! Simtise o data mirosul, - si grija lui mai departe.

Ca un om drumet isi tinea batul la indemana iar pielea cea de juninca marfa lui, toata averea lui, ii era la picioare.

Barbatul se cam mira ca ce va fi avand cu pielea da nu zise nimic. Al lui era batul, a lui era pielea: treaba lui era ce face a cu ele.

Peste catva timp Pacala iar trase una cu batul ba mai se si rasti la piele:

- Tine-ti gura, sluto!{pagebreak}

Barbatul iar tacu.

Pacala dete de a treia oara s.i acum se rasti si mai rau.

- Ce ai cu pielea aceea? - intreba omul nostru. Pacala mai dete din umar, mai se codi, mai se ruga de iertare ca nu poate sa spuna.

- Apoi - grai el cam cu anevoie in cele din urma - piele-ar fi de, piele dar asa cum o vezi nu e piele, e prooroc, care stie toate cele nestiute si vrea sa spuna lucruri de nespus.

- Si ce vrea sa spuna? - intreba mirat barbatul.

- Uite! - grai Pacala si puse urechea la piele. Mare minune! Zice sa cauti la capataiul patului c-o sa gasesti rachiu. Barbatul cauta si gasi.

- Mare minune! Cine le-o fi pus oare?

- E taina! raspunse Pacala - asta nu se poate sti.

- Si ce mai zice proorocul?

- Sa cauti dupa cuptor, ca vei gasi un purcel fript - zise Pacala dupa ce puse iar urechea la piele.

- Auzi d-ta lucru ciudat! Ce mai zice proorocul?

- Cauta sub pat ca gasesti vinu.

Astfel inainte - pana ce nu iesira la iveala costitele si pla-cintele. incat numai de-un drag sa te uiti la masa incarcata si sa te asezi la ea.

Se mira barbatul, se mira mai vartos nevasta, s-ar fi mirat satu intreg daca ar fi fost de fata; numai Pacala nu se mira, fiindca el isi cunostea marfa si stia de ce e buna.

- Apoi de! zicea el mereu, asta-i prooroc, nu fleac, si-ti scoate si cartita din fundul pamantului!

Va fi fost ori nu asa, destul ca Pacala s-a saturat ca un pasa turcesc incat abia-l mai tineau curelele.

- Buna treaba proorocu asta! grai barbatul nevestei dupa ce se satura si el. Nu cumva ti-e de vanzare?

- Doamne fereste! - ii raspunse Pacala. Cum as putea eu sa vand un lucru ca acesta? Se poate?!

- Dar daca ti-asi da un pret bun?

- Auzi vorba! Pret bun? Un prooroc ca asta e lucru nepretuit.

Doritor cum era de a se hrani bine si de a sti totdeauna cele ce se petrec in casa lui, omul nostru il apuca pe Pacala la targ. Ii dete la inceput o punga de galbeni. apoi doua, apoi trei si asa mereu inainte pana la sapte pungi, bani frumosi chiar si pentru un om mai bogat decat Pacala.

- Fiindca vad si vad ca tii cu orice pret sa cumperi proorocul, - grai Pacala, muiat - o sa-ti fac dupa dorinta dar nu pentru bani, ci fiindca m-ai poftit la masa si mi-ai zis o vorba buna. Noroc sa ai de ea!

Asa grai Pacala si-i dete pielea cea de juninca, pentru ca sa iee cele sapte pungi de galbeni, - multi bani chiar si pentru un om mai bogat decat Pacala.

Si nu era pe lumea aceasta om mai fericit decat barbatul nevestei, fiindca putea de aici inainte sa stie toate cele ce se petrec in casa lui si sa se mai si hraneasca bine.

Iar Pacala, dupa ce-si vandu pielea si puse bine banii se culca sa doarma, ca avea drum lung pana acasa in satul lui.

Ziua urmatoare isi lua Pacala ramas bun si pleca iar acasa.{pagebreak}

Si cum mergea pe drum si cum se samtia asa incarcat de bani cum nu mai fusese niciodata in viata lui isi puse tare si cu adevarat de gand ca de aici inainte nu mai vasca nici la dreapta nici la stanga, ci merge drept inainte, nu mai umbla cu minciuna, nu mai cauta sa traga folos din partea altora, nu! nu! nu! - ci se face om ca toti oamenii care vreau sa aiba obrazul curat, se astampara, se pune in rand cu fruntea salului.

Numai daca n-ar fi fost la mijloc muierea cea harnica!

Ea, sarmana, nu mai avea astampar, si parca i se surpa casa in cap cand se gandea ca proorocul a ramas in paza ei. Nu poate ca Doamne fereste ce! - dar muierile sunt fricoase si nu prea se simt bine cand se afla aproape de niste lucruri cum era pielea lui Pacala.

Ea facu dar ce facu si-si trimise barbatul iar la padure, apoi, dupa ce ramase ea singura, puse, ca muiere harnica ce era, furca in brau si porni in urma lui Pacala si grabi si alerga ca sa-l ajunga si sa-l intrebe ce are sa faca si cum sa dreaga, ca sa faca din piele piele ca toate peile si sa-si iee darul proorociei?

Pacala, de! - ce sa faca si el?! De paguba se fereste omul, dar de castig niciodata: mai lua si de la femeie sapte pungi si ii spuse ca n-are decat sa opareasca pielea cu apa de izvor strecurata prin o sita deasa, si-si urma calea ca si cand nimic nu i s-ar fi intamplat.

- Acum zau ca ma fac om asezat incat o sa ajung chiar vornic in satul meu! - grai el dupa ce sosi acasa.

Se si facu.

Isi zidi, Doamne o casa frumoasa de nu mai era in tot satul casa ca a lui - colea cu pridvor asezat pe stalpi si cu cerdac mare, - isi cumpara pamanturi car cu patru boi, cal de calarit, -toate cate se cuvin la casa lui Pacala.

Si nu era in sat om mai asezat decat Pacala.

Numai oamenii din satul lui daca n-ar fi fost tocmai asa de prosti cum erau!

Vazand cum zideste Pacala, cum cumpara, iar cumpara si tot cumpara, cum da mereu, fara ca sa iee, vecinele incepura sa sopteasca intre dansele si satenii detera cu socoteala ca va fi avand multi bani Pacala si ca banii acestia ii va fi gasit undeva, ii va fi capatat ori ii va fi luat de la cineva. Destul ca voiau sa stie de unde are Pacala banii.

- Mai Pacala, - il intreba dar unul dintre oameni, - dar tu de unde ai atata spurcaciune de bani, de tot dai si nu mai sfarsesti?

Pacala sedea in cerdacul casei cu pipa in gura si privea la carul cel cu patru boi care intra in curtea cea larga si plina.

- De unde am atata ban? - raspunse el. De unde, pacatele mele, as putea sa am daca nu din pretul mosiei, pe care am vandut-o?

- Ce mosie, mai Pacala ca tu n-ai avut mosie?!

- Apoi vorba?! Dar pielea junincei a cui a fast, mai?! N-a fost a mea? Asta mi-a fost toata averea: am vandut-o si am luat bani ca sa-mi fac alta avere in locul ei.

- Atatia bani pentru o piele de juninca?

- Mai da greu mai esti la cap! - grai acum Pacala, care tinea sa nu mai umble cu minciuna. Nu intelegi tu ca juninca aceea era juninca de prasila? Daca o mai tineam, fata si vitelul crestea si el se facea vaca si aveam doua vraci si doua vaci fatau doi vitei si se faceau patru vaci, iar din patru vaci se fac opt, din opt sasesprezece si cu timpul o intreaga cireada de vite. Asa se face socoteala cand mergi la targ si stii cum sa-ti vinzi marfa. O avere intreaga nu se vinde numai iac-asa!

Omul dete din cap, si detera din cap si se pusera pe ganduri toti oamenii din satul lui Pacala.

Aveau si ei vitele de prasila. De ce adica numai Pacala sa-si vanda pielea cu pret? De ce sa dee ei o avere intreaga pentru un pret de nimic?

Se pusera dar de graba, isi taiara cu totii junincile de prasila, mancara cat putura din camea lor, iar pieile le dusera la targ sa le vanda si ei, cum a vandut Pacala pe a l

Te-ar putea interesa si:

Lasa un comentariu