Muzicantii din Bremen

Muzicantii din Bremen 2017
A fost odata un om si omul asta avea un magar, care de ani si ani tot carase la moara saci cu graunte. Dar de la un timp bietului dobitoc i se imputinasera puterile si nu mai era bun de nici o treaba. De aceea, stapanul lui se gandi intr-una din zile ca n-ar mai avea nici un rost sa strice pe el bunatate de nutret.

        Magarul pricepu insa ca nu-l asteapta vremuri prea bune si, fara sa mai adaste, isi lua talpasita spre orasul Bremen. Nu stiu de unde-i venise-n gand ca acolo s-ar putea face muzicant al orasului. Dupa ce merse el o bucata de vreme, iata ca dadu peste un ogar care zacea intins pe-o margine a drumului, rasufland din greu de parca ar fi facut ocolul pamantului.
        - Ce gafai asa, ma Apuca-l-in-Colti? il intreba magarul.
        - Vai de pacatele mele, raspunse cainele, pentru ca sunt batran si slabesc din zi in zi tot mai mult si pentru ca la vanatoare nu ma mai dovedesc bun de nici o isprava, stapanul meu si-a pus in gand sa-mi faca de petrecanie, si atunci mi-am luat repede talpasita. Dar vorba e cu ce-o sa-mi castig eu painea de-aci inainte?
        - Stii ceva, ii spuse magarul, eu ma duc la Bremen sa ma fac muzicant. Hai cu mine, ca s-o mai gasi si pentru domnia ta un loc in taraf! Eu o sa cant din lauta, iar tu o sa bati la toba mare.
Cainelui ii placu propunerea, cum era sa nu-i placa! si plecara impreuna mai departe. Mersera ei asa pana ce intalnira in drum o pisica. Si-avea pisica asta o mutra jalnica, de parca tot ii ningea si-i ploua!
        - Ei, Linge-Barba, de ce-mi esti atat de trista? Cine ti-a stricat socotelile? o intreba magarul.
        - Cui i-ar arde sa fie vesel, cand i-a ajuns funia la par? raspunse pisica. Pentru ca anii batranetii m-au cam adus de sale si mi s-au tocit coltii si pentru ca-mi place mai mult sa ma tolanesc dupa cuptor si sa torc decat sa alerg dupa soareci, stapana mea a vrut sa ma inece. Am fugit eu de acasa la timp, nu e vorba, dar stau, si ma socotesc: incotro s-o apuc acum?
        - Hai cu noi la Bremen, ca la serenade nu te-ntrece nimeni si cu siguranta c-o sa-ti gasesti si tu un loc in taraful orasului.
Pisica socoti ca sfatul asta nu-i rau deloc si se alatura celorlalti doi. Si-au tot mers cei trei fugari, au tot mers si trecand ei prin fata unei curti au vazut cocotat pe-o poarta un cocos care striga cucurigu din toata puterea rarunchilor.
        - Ce ti s-a-ntamplat de strigi asa, mai, cocosule? il intreba magarul. Astampara-te o data, ca impuiezi urechile oamenilor!
        - Dau si eu de veste c-o sa fie vreme frumoasa, dar la ce bun! spuse cu tristete cocosul. Maine-i duminica si ne vin oaspeti. Dar vezi ca stapana-mea nu se mai arata milostiva fata de mine; i-a spus bucataresei c-ar pofti sa ma manance la masa, in ciorba, asa ca in seara asta o sa ma scurteze de cap. Acu-ntelegi de ce strig asa? Strig si eu cat mai pot, cat mai sunt in viata
        - Pai bine, Creasta-Rosie, sa te necajesti matale pentru atat! il dojeni magarul. Hai mai bine cu noi, la Bremen. Ca oriunde ai merge, ceva mai bun decat moartea tot o sa afli. Ai un glas care te unge si de te-ai invoi sa cantam impreuna, ne-o asculta lumea cu gura cascata, zau asa!
        Cocosul gasi ca propunerea urecheatului e cat se poate de nimerita si tuspatru o pornira la drum. Mersera ei cat mersera, dar cum nu putura ajunge la Bremen intr-o singura zi, se vazura siliti sa innopteze intr-o padure. Magarul si cainele isi facura culcusul sub un copac mare, iar cocosul si pisica se catarara in ramurisul bogat. Dar cocosul nu fu multumit de culcus si zbura mai sus, pana-n varful copacului, unde se simtea mai la adapost. Inainte de a apuca sa adoarma, isi mai roti o data privirea in jur si deodata i se paru ca zareste in departare o luminita.
Atunci le striga tovarasilor sai ca nu prea departe de acolo trebuie sa fie o casa, caci se zareste o lumina.
        - Hai s-o intindem chiar acu intr-acolo, spuse cu hotarare magarul, ca adapostul asta nu prea e de soi!
        Cainele era la fel de zorit; gandea ca, de-ar gasi pe acolo niscaiva oase sau vreo bucatica de carne, i-ar prinde tare bine.
        Pornira deci spre locul unde se vedea luminita si-n curand o vazura scanteind si mai puternic; si din ce se apropiau, lumina se facea tot mai mare; in cele din urma ajunsera la casa unor talhari, care era luminata ca ziua. Magarul, ca fiind cel mai inalt dintre ei, se apropie de fereastra si privi inauntru.
        - Ce vezi acolo, mai, Urechila? il intreba cocosul.
        - Ce vad? Apai vad o masa incarcata cu mancari si bauturi alese si niste talhari care stau in jurul ei si se infrupta de zor.
        - Asa ceva ne-ar prinde bine si noua! zise cocosul.
        - Mai incape vorba? Numai de ne-am vedea in locul lor! spuse magarul, privind cu jind cum infulecau talharii.
Chibzuira ei in ce chip ar putea sa-i puna pe talhari pe goana si, in cele din urma, gasira ce aveau de facut. Magarul isi ridica picioarele dinainte si le propti de marginea ferestrei, cainele sari pe spinarea magarului, pisica se catara pe spatele cainelui, iar la urma cocosul isi desfacu aripile si, zburand, se aseza pe capul pisicii. Si asa cum erau oranduiti, ca la un semn, pornira cu totii sa cante, fiecare pe viersul lui: magarul ragea, cainele latra, pisica mieuna si cocosul cucuriga. Dupa ce facura o cantare in toata regula, se napustira prin fereastra in odaie, de zanganira toate geamurile si se facura tandari.
        De spaima, talharii sarira-n sus ca niste apucati si crezand ca niscaiva stafii au navalit in casa, fugira ingroziti in padure. Iar cei patru tovarasi se asezara la masa si, luand fiecare din ce mai ramasese, se ghiftuira de parca i-ar fi asteptat un post de patru saptamani.
        Dupa ce s-au ospatat in lege, cei patru muzicanti stinsera luminile si-si alesera culcusul, fiecare dupa pofta inimii si dupa cum ii era firea.
        Magarul se culca pe un maldar de gunoi, cainele se facu covrig dupa usa, pisica se tolani pe cuptor, langa spuza calda, iar cocosul se cocota pe o grinda de sub bagdadie. Si cum veneau de la drum lung si erau osteniti, adormira repede.
Dupa ce trecu miezul noptii, talharii vazura de departe ca-n casa nu mai arde nici o lumina si ca totul parea cufundat in tacere. Atunci capetenia le zise:
        - Mi se pare ca ne-am cam speriat de pomana! S-ar cuveni sa ne rusinam c-am fost asa de slabi de inger!
Si trimise pe unul de-ai lor sa cerceteze ce se mai intampla pe acasa. Iscoada nu deslusi nimic care sa-l puna pe ganduri; casa parea cufundata in cea mai deplina liniste si, fara nici o grija, intra in bucatarie si voi sa aprinda o lumanare. Dand de ochii scanteietori ai pisicii, ii lua drept carbuni aprinsi si apropie de ei un bat de chibrit, ca sa-l aprinda. Dar pisica nu intelese de gluma; ii sari in obraz si incepu sa-1 zgarie si sa-l scuipe. Talharul trase o sperietura zdravana si dadu sa iasa afara prin usa din dos. Dar nu scapa cu una-cu doua. Cainele, care sta lungit dupa usa, se repezi la el si-l musca de picior. O lua atunci la goana prin curte si, cand trecu pe langa maldarul de gunoi, ii arse magarul o copita, de vazu stele verzi. Iar cocosul, trezit de harmalaia de-afara, incepu sa strige de pe grinda: cucurigu, cucuriiguu! Atunci talharul isi lua picioarele la spinare si nu se opri decat in fata capeteniei talharilor, careia ii insira toate grozaviile prin cate trecuse.
        - Vai de viata noastra! In casa s-a cuibarit o cotofana afurisita, care mi-a zgariat tot obrazul cu niste gheare lungi si ascutite; iar la usa, cine crezi ca statea? unul cu un cutit, pe care mi l-a infipt in picior! Socoteam c-am scapat! Da ti-ai gasit sa scapi asa usor! in ograda, o namila neagra m-a pocnit cu o maciuca, iar sus, cocotat pe acoperis, sta insusi judecatorul si tot striga : Aduceti-mi-l incoace pe talhar! Aduceti-mi-l! Daca am vazut ca asa sta treaba, am fugit de-mi sfaraiau calcaiele
        Din seara aceea, talharii n-au mai cutezat sa se apropie de casa, iar cei patru muzicanti din Bremen s-au simtit atat de bine acolo, ca nu s-au mai indurat sa plece si toate cate le-ati auzit mi le-a spus si mie, chiar adineauri, un fartat de-al meu. Si cred ca nu si-a racit gura degeaba

Lasa un comentariu