Link-uri sponsorizate

Jocurile copilului mic




1781 vizualizari
Jocurile copilului mic 2017
Link-uri sponsorizate
"Copilul e un om viu. Nu este catusi de putin un ornament in viata noastra, ci e o viata individuala, complexa si bogata."

Pornind de la aceste cuvinte am sa-mi incep pledoaria pentru dreptul copilului la joc, la libertatea de miscare si la cunoastere. Indiferent cat de mici sunt copiii, acestia trebuie considerati fiinte capabile sa inteleaga mult mai multe decat ne imaginam noi ca pot. In acest sens datoria noastra, ca mame, este sa le punem la dispozitie o gama cat mai larga de informatii, experinente si jocuri, iar cel mai important detaliu mi se pare a fi comunicarea.

Eu, de cand l-am nascut pe baietelul meu, nu a trecut o zi fara sa-i cant macar un cantecel, sa-i spun o poezie cat de simpla sau sa port o discutie ca si cum as fi discutat cu un om matur; rezultatul a fost si este faptul ca Dante este un copil comunicativ - la un an si zece luni deja povestea pe unde a fost in ziua respectiva sau chiar cu zile in urma, iar acum, la doi ani, am multumirea ca stie/reda multe din cantecelele pe care le-a tot auzit.

Multe mamici ma intreaba ce ar trebui sa faca cu un copil de un sau pana intr-un an: ce jocuri, ce jucarii. Desigur ca sunt multe informatii pe aceasta tema, dar eu voi reda doar din experienta personala. Un alt aspect este acela ca nu toti copiii pot face la fel, ce il atrage pe unul, pentru celalalt poate sa nu prezinte nici un interes. Dar noi avem datoria sa incercam toate variantele care ne stau la indemana.

De pe la varsta de 9-10 luni am inceput sa facem exercitii de memorie. Asta inseamnand ca, in joaca, (in timp ce eu faceam diferite activitati gospodaresti) ii puneam intrebari de genul: care este frigiderul? iar el trebuia sa arate frigiderul. Si tot asa cu toate obiectele mari din casa. Incet, incet am trecut la obiecte mai mici. De mare ajutor sunt carticelele cu animale, fructe sau chiar obiecte casnice. Cu acelea, zi dupa zi, isi exerseaza memoria si placerea de a (re)vedea imagini din ce in ce mai familiare.

La 11 luni am introdus in joaca noastra cubul cu forme in care trebuie sa introduca piesele corespunzatoare formei respective. Mi se pare ca este varsta cea mai potrivita. La un an deja introducea cu succes cateva piese, iar la un an si doua luni introducea cele 24 de piese fara probleme. Exista multe astfel de jucarii pe piata, chiar si din lemn.

In jurul varstei de un an si opt luni am achizitionat puzzleu-rile din lemn, noi aparute pe piata jucariilor Se gasesc de toate felurile, cu diverse tematici si sunt foarte atractive pentru micuti, frumos colorate si, mai ales, usor de manuit. Sunt nenumarate variante: cu forme geometrice, cu cifre, cu litere, unelte, animale, toate acestea ajutandu-i sa invete in joaca noi si noi informatii. Datorita lor Dante si-a insusit foarte bine si repede notiunile de patrat, triunghi, inima, stea, romb.

De asemenea, tot pe la aceasta varsta, am inceput invatarea culorilor folosind diversele jucarii la indemana dar si din mediul inconjurator. In toate plimbarile zilnice masinile au inceput sa aiba culoare, leaganele si topoganele din parc erau alese si preferate dupa culori.

La doi ani si doua luni am considerat ca este momentul pentru a incepe sa descopere micul constructor din el.

Am gasit la librarie un foarte frumos joc de constructie , colorat si dintr-un fel de burete mai tare. In felul acesta piesele au o buna aderenta intre ele iar eu sunt multumita ca nu risc sa calc peste vreo piesa colturoasa (asa cum se intampla cu jocurile clasice de acest fel confectionate din lemn) si nici nu se poate lovi cand il apuca avantul demolarii. Desi eu sunt adepta lemnului cand vine vorba de jucarii, de aceasta data m-a bucurat alegerea facuta.

Spre bucuria mea jocul chiar l-a incantat si si-a insusit mult mai bine notiunea de cub (pe care deja o cunostea) dar a invatat-o si pe aceea de cilindru, piramida si paralelipiped. Poate folosi constructiv si notiunile pe care le are de patrat, cerc, dreptunghi, triunghi, invata cum se aseamana una cu alta, cum se pot imbina si cum se poate naste din mainile lui o casuta ca un mic castel. Dupa o repriza de construit, ca un adevarat constructor, isi ia ciocanelul si demoleaza cu aceeasi bucurie cu care a construit.

Niciodata nu l-am fortat sa faca ceva, nu am insistat pe vreun obiect/joc/activitate, dar intotdeauna a avut totul la indemana si, cand a dorit sa se joace, le lua singurel si se straduia sa le faca, eu fiindu-i mai degraba un pasnic si rabdator observator in drumul lui spre cunoastere.

Te-ar putea interesa si:

Lasa un comentariu