Ileana Sinziana Povesti de Petre Ispirescu

Ileana Sinziana  Povesti de Petre Ispirescu 2017
A fost odată ca niciodată; că de n-ar fi, nu s-ar mai povesti; de cnd făcea plopşorul pere şi răchita micşunele; de cnd se băteau urşii n coade; de cnd se luau de gt lupii cu mieii de se sărutau, nfrăţindu-se; de cnd se potcovea puricele la un picior cu nouăzeci şi nouă de oca de fier şi s-arunca n slava cerului de ne aducea poveşti;

De cnd se scria musca pe părete,
Mai mincinos cine nu crede.

A fost odată un mpărat. Acel mpărat mare şi puternic bătuse pe toţi mpăraţii de prinpregiurul lui şi-i supusese, nct şi ntinsese hotarele mpărăţiei sale pe unde a nţărcat dracul copiii, şi toţi mpăraţii cei bătuţi era ndatoraţi a-i da cte un fiu d-ai săi ca să-i slujească cte zece ani.

La marginea mpărăţiei lui mai era un alt mpărat carele, ct a fost tnăr, nu se lăsase să-l bată; cnd cădea cte un prjol asupra ţărei sale, el se făcea luntre şi punte şi-şi scăpa ţara de nevoie; iară după ce-ajunse la bătrneţe, se supusese şi el mpăratului celui mare şi tare, fiindcă n-avea ncotro. El nu ştia cum să facă, cum să dreagă, ca să mplinească voia acelui mpărat de a-i trimite pe unul din fiii săi, ca să-i slujească: fiindcă n-avea băieţi, ci numai trei fete. Dintr-aceasta el sta pe gnduri. Grija lui cea mare era ca să nu crează acel mpărat că el este zacaş şi se ndărătniceşte a-i trimite vreun fiu, din care pricină să vină să-i ia mpărăţia, iară el cu fetele lui să moară n ticăloşie, n sărăcie şi cu ruşine.

Văznd fetele pe tată-său tot supărat, se luaseră şi ele de gnduri şi nu ştiau ce voie să-i facă ca să-l mai nveselească. Dacă văzură şi văzură că nimic nu-i este pe plac, fata cea mare şi luă inima n dinţi şi-l ntrebă ntr-o zi la masă, că de ce este supărat:

- Au purtarea noastră nu-ţi place? i zise ea. Au supuşii măriei tale sunt răi şi arţăgoşi de-ţi pricinuiesc atta mhnire? Spune şi nouă, tată, cine este vipera aceea care nu-ţi dă pace şi-ţi otrăveşte bătrneţele, şi ne făgăduim chiar a ne jertfi dacă aceasta va putea să-ţi aline oarecum mhnirile: căci numai tu, tată, eşti mngierea noastră, după cum prea bine ştii; iară noi niciodată n-am ieşit din cuvntul tău.

- De asta, aşa este; n-am a mă plnge de nimic. Nu mi-aţi călcat porunca niciodată. Dară voi, dragele mele, nu puteţi să-mi alinaţi durerea care-mi pătrunde sufletul. Voi sunteţi fete, şi numai un băiat m-ar scoate din nevoia n care mă aflu.

- Eu nu nţeleg, zise fata cea mare, de ce ascunzi de noi izvorul mhnirilor tale, tată; spune, că eu, iată, sunt gata a-mi da viaţa pentru tine.

- Ce să ştiţi voi face, dragele mele! De cnd sunteţi pe lumea asta albă, voi aţi mblat cu furca, cu acul, cu războiul: ştiţi toarce, coase, ţese. Numai un viteaz mă poate mntui, care să ştie să răsucească buzduganul, să mnuiască sabia cu vrtute şi să călărească ca un zmeu-paraleu.

- Oricum, tată, spune-ne şi nouă, că doară nu s-o face gaură n cer, dacă vom şti şi noi ce lucru te amăraşte.

Dacă văzu mpăratul că-l nteţesc fetele cu rugăciunile, zise:

- Iată, copilele mele de ce sunt tot trist. Voi ştiţi că nimeni nu s-a putut atinge de mpărăţia mea, ct am fost tnăr, fără să-şi capete alageaua şi fără să se ducă ruşinat de unde a venit. Acum prdalnicele de bătrneţe mi-au secat toată vrtutea; braţul meu e slăbănogit, nu mai poate să nvrtească paloşul de să se cutremure vrăjmaşul. Şoimuleanul meu, pentru care p-aci-p-aci era să-mi pierz viaţa pnă l-am dobndit, a mbătrnit şi el; este un răpciugos, abia şi trie şi el viaţa de azi pe mine. Altădată abia mă arătam naintea vrăjmaşului şi, să te ţii, prleo! i sfria călciele dinaintea feţii mele; dară azi, ce să vă mai spui? voi ştiţi că m-am supus celui mai mare şi mai tare mpărat de pe faţa pămntului. nsă la dnsul este obiceiul ca toţi supuşii mpărăţiei să-i trămită cte un fiu, să-i slujească zece ani, şi eu vă am numai pe voi.

- Mă duc eu, tată, zise fata cea mare, şi mă voi sili din toate puterile mele să te mulţumesc.

- Mă tem să nu te ntorci fără nici o ispravă. Cine ştie ce ncurcătură vei face p-acolo, de să nu-i mai dea nimeni de căpăti, ct hău!

- Tot ce ştiu, tată, şi mă făgăduiesc, este că nu te-oi da de ruşine.

- Dacă este aşa, pregăteşte-te şi te du.

Cnd auzi fata că tată-său i dă voie să meargă, nu mai putea de bucurie. Punea la cale tot pentru drum; şi se ntorcea numai ntr-un călci, cnd poruncea şi aşeza lucrurile de călătorie. şi alese calul cel mai de frunte din grajdurile mpărăteşti, hainele cele mai mndre şi mai bogate şi merinde ca să-i ajungă un an de zile.

După ce tată-său o văzu gata de plecare, i dete poveţele părinteşti de cum să se poarte, cum să facă ca să nu se descopere că e fată. O nvăţă tot ce trebuia să ştie un viteaz care merge la o aşa slujbă naltă, şi cum să se ferească de brfeli şi clevete, ca să nu fie urtă şi nebăgată n seamă de ceilalţi fii de mpărat. Apoi i zise:

- Pasă cu Dumnezeu, fiica mea, şi adu-ţi aminte de nvăţăturile mele.

Fata ieşi din curte ca fulgerul; n-o mai ţinea pămntul de bucurie; ntr-o clipă nu se mai văzu. Şi daca n-ar fi stat mai ncolo să-şi aştepte boierii şi carăle cu merinde, acestea s-ar fi pierdut, fiindcă nu puteau să se ţină după dnsa.

mpăratul i ieşi pe de altă parte nainte, mai la marginea mpărăţiei, fără să ştie ea; aşeză ndată un pod de aramă, se făcu un lup şi se ascunse sub pod. Cnd era să treacă fiică-sa, deodată ieşi de subt acel pod, cu dinţii rnjiţi şi clănţănind de te lua groaza; se uita drept la dnsa cu nişte ochi cari strălucea ca două făclii, şi se repezi la ea ca să o sfşie. Fata, care ngheţase sngele n ea de frică, şi pierduse cumpătul şi, dacă calul nu făcea o săritură la o parte, lupul nfigea ghearele ntr-nsa; ea o luă la sănătoasa napoi. Tată-său, care se ntorsese naintea ei, ieşi să o ntmpine, şi-i zise:

- Nu-ţi spuneam eu, fata mea, că nu toate muştele fac miere?

- Aşa este, tată, dară eu n-am ştiut că, ducndu-mă să slujesc unui mpărat, am să mă lupt şi cu fiare sălbatice şi turbate.

- Daca aşa este, zise mpăratul, şezi acasă de-ţi vezi de fuse şi mosoare, şi Dumnezeu să aibă milă de mine, ca să nu mă lase a muri ruşinat.

Nu trecu mult şi se ceru şi fata cea mijlocie să se ducă şi dnsa; şi se lega că ea şi va pune puterile cum să-şi sfrşească cu bine slujba ce lua asupră-şi.

După multe rugăciuni şi făgăduieli, se nduplecă tată-său şi o lăsă şi pe dnsa să se ducă; dară păţi şi ea ca soru-sa cea mare, şi ntmpinnd-o tată-său, cnd se ntorcea, i zise:

- Ei, fata mea, nu ţi-am spus eu că nu se mănncă tot ceea ce zboară?

- Adevărat este, tată, aşa mi-ai zis: dară prea era grozav acel lup. Unde deschisese o gură mare de se mă mbuce dintr-o dată, şi unde se uita cu nişte ochi din cari parcă ieşeau nişte săgeţi de mă săgetau la inimă!

- Şezi acasă dar, i răspunse mpăratul, de vezi de coada măturei şi de zarzavaturile de la bucătărie.

Mai trecu ce mai trecu, şi iată că şi fata cea mică zise tatălui său, ntr-o zi, cnd şedeau la masă:

- Tată, lasă-mă şi pe mine să fac o cercare: lasă-mă, rogu-te, să mă duc şi eu să-mi ncerc norocul.

- Deoarece surorile tale cele mai mari n-au putut-o scoate la căpăti, mă mir cum ţi mai vine să vorbeşti de tine, care nu ştii nici cum se mănncă mămăliga.

Şi se cerca n tot felul să-i taie pofta de plecare, dar n zadar.

- Pentru dragostea ta, tată, mai zise ea, voi face pe dracul n patru, numai să izbutesc; nsă dacă Dumnezeu mi va sta mpotrivă, mă voi ntoarce iarăşi la tine, şi fără să mă ruşinez.

Se mai mpotrivi tată-său, se mai codi; dară fiie-sa l birui cu rugăciunile. La urmă de tot, zise mpăratul:

- Dacă este aşa, iată ţi dau şi ţie voie, să vedem ce procopseală ai să-mi faci. Ce-aş mai rde să te văz ntorcndu-te cu nasul n jos!

- Vei rde, tată, cum ai rs şi de surorile mele, fără cu toate astea să le scază cinstea.

Fata mpăratului, dacă văzu că tată-său i dete voie, se gndi mai nti pe care din boierii mai bătrni să ia de povăţuitor. Şi pnă una-alta, ea şi aduse aminte de vitejiile tatălui său din tinereţe şi de calul său. Se duse deci la grajd ca să-şi aleagă şi ea un cal. Se uită la unul, se uită la altul, se uită la toţi caii din grajduri, şi de nici unul nu i se prindeau ochii, deşi erau armăsarii şi caii cei mai buni din toată mpărăţia. n cele mai de pe urmă dete şi peste calul tatălui său din tinereţe, răpciugos, bubos şi zăcnd pe coaste. Cum l văzu, se uita la el cu milă şi parcă nu se ndura să se depărteze de dnsul.

Calul, dacă văzu aşa, i zise:

Se vede că pentru iubirea ce ai către mpăratul, stăpnă, te uiţi aşa de galeş la mine. Ce pui de voinic era n tinereţele lui! Multe izbnzi am mai făcut noi amndoi! Dară de cnd am mbătrnit, nici pe mine n-a mai ncălecat altul. Şi daca mă vezi aşa de jigărit, este că n-are cine să mă hrănească ca el. Astăzi, uite, de m-ar ngriji cineva cum să-mi priiască mie, n zece zile m-aş face de nu m-aş da pe zece ca d-alde ăştia.

Atunci, fata zise:

- Şi cum trebuie să te ngrijească?

- Să mă spele n toate zilele cu apă nencepută, să-mi dea orzul fiert n lapte dulce ca să-l pot roade, şi pe fiecare zi o baniţă de jăratec.

- Cnd aş şti că-mi vei fi de ajutor să sfrşesc ce am pus de gnd, mai-mai că aş face aşa precum zici tu!

- Stăpnă, zise calul, fă cercarea asta şi nu te vei căi.

Calul era năzdrăvan.

Fata mpăratului ngriji de cal tocmai precum i zise el.

La a zecea zi, unde se scutură odată calul, şi se făcu frumos, gras ca un pepene şi sprinten ca o căprioară. Apoi, uitndu-se vesel la fata mpăratului, zise:

- Să-ţi dea Dumnezeu noroc şi izbndă, stăpna mea, că m-ai ngrijit şi m-ai făcut să mai fiu odată pe lume cum doream. Spune-mi tu care este păsul tău, şi porunceşte-mi ce trebuie să fac.

- Eu voi să merg la mpăratul cel mare şi tare, vecinul nostru, ca să-i slujesc, şi-mi trebuie pe cineva care să mă povăţuiască. Spune-mi pe care din boieri să aleg?

- Daca vei merge cu mine, i zise calul, habar să n-ai; nu-ţi trebuie pe nimeni. Te voi sluji, cum am slujit şi pe tată-tău. Numai să m-asculţi.

- Dacă este aşa, de azi n trei zile plecăm.

- Şi chiar acum daca porunceşti, i răspunse calul.

Fata mpăratului, cum auzi aceasta, puse toate alea la cale pentru drum. şi luă nişte haine curate, dară fără podoabe, niţele merinde şi ceva bani de cheltuială, ncălecă calul şi, venind naintea tatălui său, i zise:

- Rămi cu Dumnezeu, tată, şi să te găsesc sănătos!

- Cale bună, fata mea, i zise tată-său. Toate ca toate, numai poveţele ce ţi-am dat să nu le uiţi niciodată. Şi la orice nevoie mintea ta să fie pironită la Dumnezeu, de unde ne vine tot binele şi tot ajutorul.

După ce se făgădui că aşa va face, fata porni.

Ca şi celelalte fete, tată-său dete pe de altă parte şi-i ieşi nainte, aşeză iarăşi podul de aramă şi aştepta acolo.

Pe drum, calul spuse fetei cu ce tertipuri mblă tată-său să-i ncerce bărbăţia, şi o povăţui ce să facă ca să scape cu faţa curată. Ajungnd la pod, unde se năpusti asupra ei un lup cu nişte ochi turbaţi şi zgiţi de băga fiori n oase, cu o gură mare şi cu o limbă ca de dihanie turbată, cu colţii rnjiţi şi clănţănind de pare că nu mncase de o lună de zile; şi cnd să nfigă ghiarele sale cele sfşiitoare, fata dete călcie calului, şi unde se răpezi asupra lupului cu paloşul n mnă de să-l facă mici fărmi şi

Lasa un comentariu