Link-uri sponsorizate

Florita din codru




1893 vizualizari
Florita din codru 2017
Link-uri sponsorizate
A fost ce-a fost, daca n-ar fi fost, nici nu s-ar povesti. In mijlocul codrilor, langa drumul cel mare, langa drumul cel de tara pe unde umbla si trece imparatul cu voinicii sai, era odinioara o crasma. La crasma aceea era o crasmarita; crasmarita avea o fata, si pe fata o chema Florita.
Fata asta nu era insa fiica crasmaritei, si crasmarita nu era mama fetei: fata era fata fara parinti, si crasmarita maica de suflet a fetei... Cine sa fi fost parintii fetei nici chiar cei mai batrani si mai cu sfat oameni nu pot s-o spuna. asta nime n-a putut s-o inteleaga.

Intr-o buna dimineata, crasmarul s-a dus dupa lemne la padure... si... iaca ce sa vezi: intr-o poiana limpede si plina de flori a aflat o fetita ce se juca cu niste pui de caprioara. Cum, cand si de unde sa fi ajuns copilita asta prin codru, aceea minte pamanteasca nu poate s-o priceapa. Doar a crescut ca si florile din pamant, doar a cazut ca si stelele din cer, sau s-a prefacut cumva, pe nepricepute, din vazduhul curat.

Destul cum c-atata era de frumoasa fetita asta, incat, de-ar fi fost sa fie din om, ar fi trebuit sa fie - cel putin fata de imparat. Cine stie?... Vreun imparat ce domneste in ascuns prin adancul codrilor... Crasmarul s-a lasat de lemne, a luat fata in brate, a dus-o acasa si de aici inainte a fost fata de suflet a lui si a crasmaritei.

Asa a crescut apoi fata la crasma. In toata ziua se facea mai mare, si cu cat se facea mai mare, cu atata se facea mai frumoasa la fata, mai placuta la faptura si mai dulce si mai inteleapta la vorba. Pentru aceea oamenii o numeau Floare - Floarea cea frumoasa de la crasma din codru. Nu numai Florita, ci si maica-sa, crasmarita, era insa frumoasa. Crasmarita nu era insa asa de frumoasa ca si Florita, si Florita altfel iara, nu ca si crasmarita. Crasmarita era frumoasa ca si o pana de paun. Florita era frumoasa ca si o floare ce creste ascunsa in umbra tufelor, Crasmarita era frumoasa incat nimeni nu se putea rabda ca sa nu vorbeasca cu ea si nimeni nu cuteza sa priveasca la ea, Florita era frumoasa incat nimeni nu se putea rabda ca sa nu priveasca la ea si nimeni nu cuteza sa vorbeasca cu ea.

Crasmarita atata era de frumoasa incat, daca-i vedeai fata oglindita in fata vinului, ti se parea cum ca vinul e mai tare si mai infocat, Florita atata era de frumoasa incat, daca-i vedeai fata oglindita in fata vinului, ti se parea cum ca vinul e mai dulce si mai moale.
A mers dara vestea in lume si in tara cum ca la crasma din codru se bea vinul cel mai bun, crasmarita din codru e cea mai frumoasa crasmarita din tara, si cum ca Floarea Codrilor e cea mai frumoasa fata din lume.
Cati drumeti treceau prin tara, toti se opreau la crasma din codru, gustau un strop de vin, vorbeau o vorba cu crasmarita si aruncau o privire la Florita, si apoi, cat traiau pe lume, vinul cel bun, vorba cea dulce si fata cea frumoasa nu le iesea din minte.

Intr-o zi de dimineata trece vestea din gura in gura pana ce ajunge la crasma din codru cum ca peste ziua are sa treaca imparatul pe aici pe langa crasma, cu voinici, cu curte si cu mare lucru si treaba precum trec adica imparatii.
Crasmarita, acuma stim noi cum sunt muierile! Da in dreapta, da in stanga, sparge, sterge, curateste, s-a chitit, s-a pieptanat... cum fac adica muierile cand nu e ca totdeauna.
Din zori de zi pana in pranzul cel mare nu s-a mai miscat de la cautatoare: tot s-a sucit si dessucit, pana cand nici ea singura nu stia ce are sa mai faca.
Cand se samti gatita cum se cade, ea se puse inaintea cautatoarei, privi indelungat si cu drag la fata sa, apoi grai:
- Frumoasa sunt, oglinda ?
- Frumoasa, zau, raspunse cautatoarea, pe de o suta si pe de o mie de ori insa e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are o fata ca zorile diminetii, ochi ca si campul cerului si trup ca raza soarelui.

Crasmarita nu mai asculta nici o vorba, ci iesi afara, izbi usa, intra in crasma si se puse cu vorba aspra si neimpacata pe Florita: ca nu e buna, ca e proasta, ca e lenesa, ca e de toate, numai asa nu, precum ar trebui sa fie.
Dupa ce i s-a facut apoi destul de vorbe, a dat porunca aspra ca Florita de aici inainte in toata ziua sa se scoale dis-de-dimineata, sa mature casa, crasma, curtea, sa fiarba mancare, si iarasi sa mature, sa spele, sa taie lemne, sa faca foc si mancare - pana ce s-o face noapte; iar daca s-a facut noapte, sa se suie in podul casei, sa-si coboare un sac de grau necernut si s-aleaga gunoiul din el, ca numai semintele curate sa ramana, numai dupa ce va sfarsi toate aceste lucruri ii era iertat sa se culce si sa doarma pe trei scanduri de gorun.

Imparatul veni, gusta o picatura de vin, grai o vorba cu crasmarita cea frumoasa si-si merse mai departe in cale. Florita, sarmana de Florita! - ea trei luni, trei saptamani si trei zile trase-n jugul cel aspru fara sa graiasca o vorba, fara sa planga o lacrama, fara sa-nceteze a-si canta cantecele vesele... si pe cat muncea mai mult pe atata ti se parea mai rumena la fata, mai vie la privire si mai harnica, si mai sprintena, si mai dragastoasa.

Peste trei luni, trei saptamani si trei zile iarasi sosi vestea cum ca imparatul era sa treaca cu voinicii pe langa crasma. Crasmarita se gati inca mai cu tortoi decat in cel dintai rand si, cand se samti gatita, iarasi intreba pe cautatoare: - Frumoasa sunt, oglinda ? - Frumoasa, zau! raspunse cautatoarea, dar pe de o suta si pe de o mie de ori e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are fata ca marul, ochi ca si caprioara si trup ca si crinisorii.

Ce vorbe a zis ce vorbe n-a zis crasmarita catre Florita, aceea nici n-o mai spun: stie acuma fiecare cum ca, zau! muierile n-aleg la vorbe cand le-a trecut de gluma Vai si amar d-acela care in lume n-a avut parte de bine, care n-are maica, n-are taica, n-are frati, n-are surori, ci sta asa singura ca si frunza acatata d-un paianjen. Baga sama, asa e data, ca unul sa stranga si altul sa franga. Crasmarita, in supararea ei cea mare, porunci ca Florita de aci inainte sa nu mai iasa la fata soarelui, ci tot in pivnita cea mare din fundul gradinii sa munceasca.
Lasa apoi sa se faca un razboi cum nici inainte de aceea, nici dupa aceea n-a fost altul: numai suveica era atata de mare, meat voinic trebuie sa fie acela care sa ti-o ridice de la pamant.

Cum au trebuit apoi sa fie celelalte! Pe acest razboi a trebuit apoi sa tese Florita pe toata ziua noua coti in lung, o panza in care urzeala era din fire incat nici nu le vedeai cu ochii, iar nasadeala din funii, pe care nici cele mai salbatice fiare nu le-ar fi putut rumpe.
si apoi sa tese, meat nici nasadeala sa nu se vada prin urzeala, nici in urzeala sa nu se faca crampita.
Daca Florita si-a facut lucrul, ea are sa capete o bucatica de pane, facuta jumatate din pazme, jumatate din cenusa, si un ulcior de apa clocita la soare.

Imparatul a venit si-a gustat picatura de vin si-a grait vorba cu crasmarita cea frumoasa si si-a facut calea mai departe. Florita noua luni, noua saptamani si noua zile a muncit, sarmana de Florita, in intuneric, ascunsa sub pamant si chinuita si flamanzita si batjocorita ca vai si amar de ea!... Peste noua luni, noua saptamani si noua zile, acuma de-a treia oara, iarasi sosi vestea cum ca imparatul vrea sa treaca pe langa crasma cum inainte de asta n-a trecut inca, adica cu mare lucru si treaba cu multa socoteala. Era ca asta data nu numai copitele, ci si cozile si coamele cailor sa fie aurite... si fel de fel de lucruri, de care inainte de asta nici nu s-a vorbit... Era adica sa fie lucru mare si imparatesc!... Se zicea cum ca acuma vine si feciorul imparatului, un voinic, voinic ca si un fecior de imparat... Crasmarita ?... Trei zile si trei nopti ea n-a stat in loc... In zorile de-a treia ziua crasma era mai curata decat ghiocelul si crasmarita mai chitita si mai hoscocorata decat ce-a fost ea insasi candva.

Si apoi, asa cum era, se puse, acuma de-a treia oara inaintea cautatoarei.
- Frumoasa sunt, oglinda ?
- Frumoasa, zau! grai cautatoarea, dar pe de-o suta si pe de-o mie de ori e mai frumoasa Florita, pentru ca ea are fata ca si fagurele topit, ochi ca si nevasta unui imparat si trup ca si rousoara de pe flori.
Crasmarita nu mai zise nici o vorba, isi inghiti mania, si, plina de ganduri amare si de necaz nestamparat, se aseza pe prispa de dinaintea casei pentru ca s-astepte si sa vada sosirea imparatului... Iaca intr-un tarziu, cam pe cand sta soarele la pranzul cel mic, se vazu din departare ca vine, ca s-apropie, ca acusi s-ajunga ceva ca si un nor stralucit.

Venea imparatul cu voinicii si cu feciorul sau, venea insa incat copitele cailor nici nu faceau colb si pulbere, ci numai asa din stralucitul aurului celui mult samteai cum ca acusi va sa fie aici... Cand crasmarita si oamenii ce stateau de vorba inaintea casei vazura cum ca de aici inainte nu e gluma si ras si chiar va sa fie ceva, ei cu totii se sculara in picioare si facura adica cum fac oamenii de treaba cand are sa fie lucru cu cinste si mare... Poti sti acum, ce e aceea cand vine chiar imparatul cu oamenii si feciorul sau!... Crasmarita isi tocmi catrinta, se scutura de colb si se supse la buze; oamenii isi luara palariile din cap si se netezira la par... iar Florita toca din razboi.

Abia fura gatiti, pana ce sosi si imparatul si navali cu ceata cea stralucita asupra crasmei. Imparatul, feciorul cel de imparat si voinicii cei mandri se coborara cu totii de pe cai, zisera '"buna ziua" si baura vin de cela bun... Dupa ce si-au baut vinul si si-au zis vorbele, incalecara apoi si se dusera inca mai repede decat cum au fost venit... De Florita nimeni n-a intrebat, nimeni nu s-a ingrijit. Numai feciorului de imparat i se parea cum ca nu e precum ar trebui sa fie: cum ca vinul nu e ca lauda, cum ca crasmarita nu e ca vestea Ce sa faci insa? si el dete pinteni la cal si se repezi mai departe cu ceata cea stralucita

Dupa ce imparatul, voinicii si feciorul de imparat s-au fost departat, crasmarita chema la sine pe Baba Boanta, o vrajitoare vestita, care era atata de batrana, incat tinea minte cand codrii erau ca iarba, muntii ca musuroiul si vaile ca si cretaturile la ea pe fata atat de batrana era Boanta si de cand traieste n-a facut alta decat vraji si alte lucruri ascunse si nepricepute... Acuma era vorba ca sa faca ce va face cu sarmana de Florita.

Dupa multa vorba si indelungata sfatuire, crasmarita se intelese cu Boanta ca asta sa lege pe Florita la ochi, s-o duca in codru, sa-i scoata ochii si s-o lase acolo, ca s-o manance fiarele si alte grozavenii de acelea din codru si de prin guduroaiele intunecoase. Mult sfat nu s-a facut dupa aceea. Boanta merse in pivnita, lega pe Florita la ochi... si facu precum i s-a fost zis.

Cand ele ajunsera in adancul codrului, pe unde fiinta omeneasca n-a calcat de cand e lumea, Boanta scoase cutitul cel mare, dezlega legatoarea cea neagra de pe ochii Floritei si facu, ca sa-si faca treaba, abia privi insa la Florita in fata si in ochi, ea scapa cutitul din mana si stete uimita si incremenita - cum sta omul cand mare lucru i se pune in cale... Multi ani a trait si multa lume a umblat Baba Boanta, pe Florita n-a vazut-o decat o data. De frumoasa ce-o vedea, ii parea cum ca nici n-o vede, ci numai si-o gandeste... Florita sta si ea uimita de ce vedea: ea - sarmana! - nu stia ce are sa i se faca, ce are sa pateasca.

Cum Florita si Boanta stateau asa uimite, deodata, ca din pusca, sari o caprioara dintr-un tufar, si cum sari, cum trecu pe langa Florita, cum privi la ea, asa privi, incat ochii amandoi, si cel de-a dreapta, si cel de-a stanga, ii sarira din cap si cazura la Florita in poala. Baba Boanta multami lui Dumnezeu cum ca nu e silita sa faca un pacat mare, lua ochii cei de caprioara si-i duse, ca sa spuie carciumaritei cum ca i-a scos de la Florita din cap. Florita ramase singura si parasita. Ce sa faca ? Porni incotro o dusera ochii si norocul.

Multe zile si multe nopti a pribegit Florita asa singura prin codru, fara s-auda grai pamantesc, fara sa vada fiinta omeneasca. Numai din cand in cand i se ivea cate o fiara salbatica in cale si asta ramanea insa privind din departare, o urma o bucatica de cale si apoi se ascundea in tufele dese. Florita mergea cantand mai departe... Unde nici ea singura nu stia, mergea, mergea Intr-atatea si atatea zile, tocmai in revarsatul zorilor, pe cand se dezvelea ziua din noapte, vazu cum ca vede ceva asa ca o casa, zarindu-se printre frunzele copacilor.

Inaintea casei lucra un om ghebos ceva - nu stiu ce - aplecat la pamant, dar lucra, incat nici cu trasnetul n-ai fi putut sa-l trezesti de la lucru... Dar cum lucra ? - nu ca alta lume.
Toate le facea intoarse si sucite, ca si omul adica care nu pricepe lucrul de care s-a prins.
El lucra la un pui... Mai inainte il ciupeli si numai dupa aceea il opari cu apa fiarta - mai inainte il drese si numai dupa aceea il ciupeli si il opari... Cand Florita vazu cat de necioplit mi se misca ghebosul, ea nu se putu rabda ca sa nu mearga sa-l invete si sa-i ajute...
- Bun lucru, badita! grai Florita bland ca totdeauna, Ghebosul privi indarat cand auzi, asa ca prin vis, vorba cea dulce a Floritei, si cand privi si vazu ce vede, poate acum fiecare sa stie ce trebuie sa fie atunci cand un ghebos priveste in fata Floritei.
Ghebosul scapa si cutitul, si puiul, si toate le scapa din mana, si sta inaintea Floritei, incat i se parea c-acuma nici nu e ghebos mai mult. Dar nici Florita nu sta la flori si frunze! Ghebosul era atat de had, cat Florita de frumoasa: cu gura ca grapa, cu ochii ca ceapa, cu nasul carlig, cu parul parlit...
- Ce ai de gand cu puiul ? intreba Florita dupa ce-i mai trecu ameteala.
- Am sa-l frig pentru tovarasi, raspunse ghebosul cam cu jumatate de gura, ca omul din care scoti vorba cu frica.
- Ce tovarasi ? il intreba Florita.
Ghebosul privi lung la Florita, ca un om care ar vrea sa zica ceva si nu stie cum s-o scoata mai nimerit.
- Vezi casa asta ? zise el de la o vreme, mai cu inima. Asta e casa celor doisprezece hoti de codru. Ei s-au dus la hotii, si eu am ramas acasa ca sa le fac de mancare. Asa e, doisprezece hoti - hoti de codru si grozavi, cu capitanul lor cel infricosat au locuit in asta casa si stie toata lumea cum ca hotii de codru se spala in toata dimineata cu sange de copil nebotezat si sange de fete mari iar in fata de om nu pot sa priveasca pentru ca samtesc junghi in spete, si-n cap, si pe toate laturile... Nu e minune, dar, daca Florita nu s-a infricosat, zau ca nu s-a infricosat, ci, cu vorba vesela si ras pe buze, a zis catre ghebos:
- Un pui pentru doisprezece hoti ? Nici pe-o masea n-are sa le ajunga.
- Vezi bine ca doara nu am atata pricepere, raspunse ghebosul facandu-se si el intelept.
Ieri le-am fript un juncan, iar ei m-au batut c-a fost prea mult, astazi stiu ca nu m-or bate.
- Iar astazi te-or bate pentru ca le-ai fript prea putin... Aide ca sa te invat eu ce, cum si cat sa faci, zise Florita sarind sprintena, cum era ea, peste pragul casei.

Acuma taie patru pui si-i fierse, taie doi purcei si-i fripse, facu o zamuta buna si calda si arata ghebosului cum are sa faca de aici inainte.
- Iaca asa, dragul meu, si asa si asa - il invata adica precum invata o maica buna si ingrijitoare.
Ca nu cumva sa se intample ceva cu hotii, ghebosul spuse Floritei cum ca sa-i spuie lui pe cand are sa fie gata cu mancarile, sa fuga cat o duc picioarele ca sa nu cada in manile hotilor caci el numai atunci va canta din fiuierasul cel mic, care cheama pe hoti la pranz.
Florita gati mancarea, puse vasele pe masa, mai curati, mai netezi, facu casa incat numai de-un drag sa sezi in ea, apoi se puse la vorba cu ghebosul si vorbira, vorbira pana ce uitara de hoti, de fluierita, de toate.

In adancul codrului hotii incepura sa flamanzeasca, sa se supere si, care de care mai cu greu la inima, sa porneasca catre casa Hei! Ghebosule, ghebosule, mare necaz ti-ai facut!
- Ce se samte aici? intreba Florita samtind ceva, ca si cand ar fi sange sau asa ceva
- Vai! Sarmanul de mine! striga

Te-ar putea interesa si:

Lasa un comentariu