Manuale de utilizare | Comunicate De Presa | Parteneri
Teatrul Tandarica al Teatrului Contemporan de Animatie

Domnul Vucea



DISTRIBUITI Distribuiti pe Facebook, Google+ si Twitter
1824 afisari Afisarile articolului
Domnul Vucea 2015
Link-uri sponsorizate

Auzisem eu de turci, de muscali şi de nemţii cu coadă; ziua, la miaza-mare, îi vedeam înaintea ochilor cu paloşe late, cu suliţe lungi, călări pe cai, sărind gardurile mahalalei, ca şi cum ar fi sărit o dâră de bou; îi vedeam robind roate de copii şi de muieri, lăsând în urma lor jale şi nori groşi de pulbere.

Dar oricât m-ar fi spăimântat şi fericit lumea basmelor ş-a poveştilor, când mi-aduceam aminte că de la S-tă Mărie o să trec la Şcoala domnească, din coloarea de negru, uitam şi de turci, şi de muscali, şi de nemţii cu coadă, şi de "ţara cocorilor".

Mă apropiam cu gândul, sfiicios, tremurând, d-acea vestită şcoală, ca de un urs împăiat, gata să fug. Mi-era frică şi mi-era dragă. Şi mi-era dragă fără să bănuiesc nici cum e, nici unde e.

Două lucruri aflasem: că e "domnească", iar nu cum era a noastră din curtea bisericii, şi că dascălul e "profesor", trebuind să-i zici "Domnul", iar nu cum îi ziceam noi, la al nostru, "Nea Nicuţă".

De pe la Sân-Petru eu îmi luam ghiozdanul, îi treceam băierile pe dupe gât şi colindam pe aceleaşi cărări din grădina noastră, zicând că am plecat la Şcoala domnească. Uneori îmi legam de mijloc, c-un crâmpei din frânghia mamei, tăiat pe furiş, şi pe Grivei, şi-l luam cu mine. Cânele căsca de căldură, repezea capul dupe muşte, clănţănind dinţii.

Eu îi vorbeam de Şcoala domnească:

- Hai, măi Grivei, măi, nu fi leneş. Acolo e şcoală, nu glumă... profesor mare şi învăţat, iar nu ca Nea Nicuţă, care se încurcă când zice cazania... Măi Grivei, este aşa de grozav profesorul că, d-ai vrea, chiar şi tu ai învăţa carte... Ci lasă muştele, nu fi prost... Să-i zici "Domnul" că, de nu, îţi mănâncă coada... Şi să nu scoţi limba d-un cot, că-ţi mănâncă şi urechile, bunătat' de urechi, măi Grivei, măi...

Câte nu spuneam şi pisicii! Parc-o simţ şi acum, ghemuită în sân, caldă şi moale. Torcea, cu capul pe gura cămăşii, cu ochii leneşi şi galbeni.

- He! he! Martinico... hai la Şcoala domnească, că sunt profesori buni... Să nu-ţi fie frică... Dacă ai învăţa adunarea, îşi dă un şoarice... la scădere îţi dă doi... la fracţii te face împărăteasa şoaricilor... Dacă nu te-i sili, să ştii, dragă Mărtinică, că te ia de coadă, te învârteşte de trei ori şi-ţi crapă fierea de pământ...

Voiam să sperii pisica. Pisica, sfârr-sfâr, închidea pleoapele leneş şi nepăsător, iar mie îmi treceau fiori reci d-a lungul spinării, căci eu credeam pe profesor atât de mare, că mi-l închipuiam mai mare şi mai tare ca tata chiar... Doamne, dar dacă, în loc să ia pisica de coadă, m-o înhăţa pe mine d-un picior?...

Se ducea chieful pe copcă, şi mă întorceam acasă, înşirând pisicii vorbe de mângâiere:{pagebreak}

- Lasă, Mărtinică, nu fi fricoasă că Domnul e bun... nu bate la palmă... nu pune în cârcă ca să tragă la spete... nici nu te-aşterne cu tălpile la falangă, ca Nea Nicuţă, când bea ce-a strâns cu discul.

Mai erau cinci zile până la Şcoala domnească. Toate lighioile din curte aflaseră că va să mă duc la o şcoală mare. Cânele, pisica şi cei patru cai ai tatii ştiau pe de rost cum trebuie să fie în ochii Domnului: nici unul nu s-ar fi dus fără botini în picioare, căci desculţi nu i-ar fi primit decât Nea Nicuţă, c-un sfanţ pe lună.

Noaptea visam şcoala: un palat mare, mare şi frumos, ca în basme, cu porţi de fer, cu geamlâcuri, cu uşi de cleştari, cu ziduri văpsite ca nişte icoane, şi mai împodobite decât steaua lui Nea Nicuţă, încondeiată de Burghelea, zugrav vestit, căruia îi frecam văpselele între pietre numai ca să mă uit la el zile întregi cum din nimic scotea sfinţi, îngeri, draci, cai şi balauri.

Veni şi ziua de Şcoală domnească.

Abia se luminase. Mă deşteptă frate-meu, care învăţa la o şcoală şi mai naltă, şi citea pe cărţi cu oameni cu pantalonii scurţi şi umflaţi, cu pălării mari, cu funde la ciorapi, cu săbiile mai mult scoase decât în teacă. Mi-aduc bine aminte că unul sărea de la al cincilea cat, şi c-o mână îşi ţinea pălăria. Grozav îi era de pălărie!

De la Nea Nicuţă apucasem să citesc pe silabisite. Frate-meu mă învăţase să citesc ca pe apă în cartea de citire. La "când cu ciuma lui Caragea, se răspândeau orăşenii prin sate şi sătenii prin pustii", nu m-ar fi oprit nimeni din turuială. O ziceam dintr-o răsuflare. Ba uneori uitam să întorc foile şi tot nu făceam greşală. Frate-meu mă mai învăţase cele patru socoteli şi fracţiile. Ce ştiam mai bine era tabla lui Pitagora. Mă învăţase şi istoria cu şase domni vestiţi: Radu Negru, de care aş fi jurat că fusese român neam de arap; Mircea cel Bătrân, în capul meu, se încurca în barbă; Alexandru cel Bun, ala vodă, vezi; Ştefan cel Mare de care râdeam să mă prăpădesc, gândindu-mă că fusese aşa de pitic că aprodul Purice se pusese piuă ca el, Ştefan cel Mare, să încalece calul; Mihai Viteazul mă făcea să tai cu nuiaua vârfurile de ştir de urzici când îl spuneam pe dinafară; şi, în sfârşit, Constantin Brâncoveanu mă făcea să plâng de câte ori îl tăiau turcii pe el şi pe coconii lui.

Şi spunea c-o să mă scrie d-a dreptul în clasa a treia.

Mă deşteptă.

Tresării. Îmi tâcâia inima.

Şi-mi zise:

- Să nu-ţi fie frică. Să spui tare şi desluşit.{pagebreak}

- Tare... da...

Şi nu vedeam înaintea ochilor de frică.

- Şi desluşit.

- Şi desluşit...

- Să nu tremuri.

- Să nu tremur...

Şi mie-mi clănţăneau dinţii în gură.

Mă îmbrăcai; mă spălai cu apă rece; mă încălţai cu nişte pantofi noi; mama mă pieptănă şi mă sărută pe frunte, aşa că o pricepui... "Să nu-ţi fie frică, să nu mă dai de ruşine"...

Ştiam eu în câte feluri săruta mama: altfel de eram bolnav, altfel când o ascultam, altfel când învăţam lecţia, altfel de plângeam şi voia să mă împace, şi cu totul altfel mă sărută când mă trimise la Şcoala domnească.

Pe drum, bonca-bonca, mă împiedicam de toate pietrele. Inima îmi zvâcnea cum îmi zvâcnea când alţii se încercau să-mi ia zmeul de coadă.

Şi tocmai departe, dincolo de S-tu Ştefan, frate-meu se opri şi-mi zise:

- Aici e şcoala.
{pagebreak}
Şcoala!...

Mi se opri răsuflarea. Făcui ochii mari. Nu-mi venea să crez. Aceea să fie Şcoala domnească? Nişte case lungi, pitici şi dărăpănate. Dar n-avea porţi înalte de fer, căci n-avea de loc. În faţa şcolii, o veche pivniţă, plină cu gunoi; în jurul ei, o curte mare cu bălării.

Aşa case văzusem şi eu.

Frate-meu mă lăsă în curte. O sumedenie de copii ţipau, se zbeguiau, săreau într-un picior la şodron, se jucau cu sâmburi de roşcovă şi cu nasturi.

Poi aşa şcolari mai văzusem şi eu!...

De nu m-ar trânti... Şi iacă, frate-meu mă luă de mână şi-mi zise încet:

- Să mergem în clasa a treia. Directorul mi-a dat bilet să te înscriu.

Când intrai în clasă văzui o vergea lungă, galbenă şi lucioasă, rezemată de masa profesorului, a Domnului.

Domnul - un om nalt, slab, cu barba rară şi înspicată.

Domnul era încruntat şi galben.

Domnul striga pe băieţi c-un glas ascuţit.

Băieţii stau ca sfinţii în bănci. Vro trei, cu urechile roşii şi aprinse ca focul, în genuchi, lângă o tablă neagră; lăcrâmile le picurau în cărţile deschise şi aduse la vârful nasului.

Vergea, lăcrâmi, urechi roşii, Domn uscat şi nalt... Să dusese curajul!... Dârdâiam. Şi frate-meu, după ce vorbi încet cu profesorul, îmi şopti:

- O să te asculte, să spui tare şi desluşit.

Şi plecă. Îmi venea să mă iau după dânsul. Şi n-am plâns, nu de ruşine, ci de frică.

Domnul se uită la mine cu nişte ochi osteniţi. Intrasem în pământ. Când deschise gura, mi se păru că mă şi înghite.

- Ei... băiete... de câţi ani eşti?{pagebreak}

- De opt... am împlinit la Sân-Petru...

Glasul îmi tremura ca şi cum mi-ar fi bătut toaca pe beregată.

- Ştii să citeşti?

- Ştiu...

- Scoate "Lectura".

Bag mâna în ghiozdanul făcut de mama dintr-o foaie de cuadrilat şi scot Lupul şi mielul. Aşa ziceam noi cărţii de citire, fiindcă începea cu: Lupul şi mielul...

Ceru şi el o carte ş-o deschise.

Mie-mi juca cartea în mâni şi-mi jucă până căzu jos.

Băieţii râseră.

Mă aplecai să iau cartea. Domnul strigă aşa de tare "tăcere", că încremenii cum eram, adus de mijloc.

- Ia-ţi cartea! Deschide-o la foaia 50 şi citeşte!

Luai cartea. O deschisei. Eu o întorceam la foaia 50, ea se întorcea la foaia 80, la Ciuma lui Caragea. La 50 era Tentaţia.

- Ci zi odată, motologule!

Eu, de frică, începui:

- Tentaţia!...

Cartea se deschise la foaia 80; şi eu, trage-i tare şi desluşit:

- Când - cu - ciuma - lui - Caragea - se - răspândeau - orăşenii - prin - sate - şi - sătenii - prin pustii...

Şcolarii pufniră în râs.{pagebreak}

- Dăstul, văd că ştii. Ce-ai învăţat la aritmetică?

- Adunarea, scăderea, înmulţirea, împărţirea şi fracţiile vulgare cu adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea lor.

- Cât fac 25 de măgari şi cu 15 boi?

Mă gândii eu, mă răzgândii. Îmi dam cu socoteala: asta nu e adunare, că frate-meu îmi da să adun tot lucruri de un fel, şi aşa zicea el că este adunarea. Ei, trebuie să fie înmulţire. Dar frate-meu ar fi fost mai bun, mi-ar fi spus cât a dat pe un măgar şi pe un bou, ca să pot spune cât fac toţi la un loc. Dacă văzui că nu se poate altfel, mă hotărâi să răspund:

- Domnule, nu pot face socoteala pe măgari şi pe boi, că tata n-are decât cai... la cai m-aş pricepe...

Eu ştiam că tata cumpărase un cal, pe Micul, cu 200 de lei.

Domnul râse, şcolarii pufniră, pe mine mă podidiră lăcrâmile.

- Fie şi pe cai! Ei, acum să te văz!

Mă duc la tablă; iau tibişirul; îl scap de vro trei ori din mână şi încep să socotesc măgarii şi boii în cai, pe preţul Micului, adică pe 200 de lei. Adun 25 de măgari cu 15 boi, înmulţeasc suma cu 200 de lei şi mă întorc spre profesor. El se uitase în jos şi nu văzuse nimic din socoteala mea.

Tuşesc bine şi strig:

- Opt mii , Domnule!

Râzi Domnul, şi râzi, şi râzi! Când se potoli, zise, privind în tavan:

- Auzi, 25 şi cu 15 să facă 8 000! Monitor general, ia-l şi du-l în clasa a doua!

Monitorul general mă înhăţă de mânecă şi mă scoase pe uşe afară. Pe drum îmi spuse: "Te-a dat îndărăt".

După câteva învârtituri, deschise o uşe. Intrai în clasa a doua şi dădui cu ochii de un profesor cu barba albă.

- Domnule Vucea, pe dumnealui l-a dat îndărăt domnul Petran.

- Ha, ha, tătarul, îndărăt tătarul... ha, ha, tătarule!... bine, tătarule!...

Aşa încăpui eu pe mâna Domnului Vucea.{pagebreak}



Dupe o lună de zile înţelesesem rostul învăţăturii şi cunoşteam bine pe domnul Vucea.

Mulţi ani l-am visat. Chiar acum îl văz înaintea ochilor.

Scund, grăsuliu, cu părul mărunt şi încărunţit, cu barba ascuţită, potrivită din foarfecă, mai mult albă, şi albă ca zăpada în vârful ei netezit; nişte ochi verzui, mici şi repezi; o faţă gălbuie, curată şi fără pic de sânge. Iarna să cocoloşea într-o bundă cu blană lăţoasă, vara însă îţi rămâneau ochii la el de frumos ce era îmbrăcat: haină albăstrie, pantaloni negri, jiletcă de dril năutiu, călcată şi lustruită, un lanţ de aur, gros ca pe deget.

Şi ce curat! Îşi ştergea ghetele cu batista, dădea necontenit bobârnace gunoaielor de pe haine, şi dupe bobârnac sufla de trei ori, scurt şi repede, şi dupe ce sufla făcea din gâtlej: "hea, hea".

Dar când mergea, Domnul Vucea nu era de fel ca ceilalţi oameni. Ne uitam la el de departe. Păşea iute, mărunt, uşor, ca un şoarice, şi scuipa în urmă când trecea pe lângă murdării; dacă era noroi, călca din peatră în peatră, tot în creştetul pietrelor, scuturând picioarele ca o pisică. La uşea cancelariii îşi coprindea barba în mâna dreaptă, ş-o netezea, ridicând buza de dasupra în sus, ca şi cum ar fi mârâit; mustăţile şi le clănţănea între degete; deschidea mâna, sufla într-însa, tuşea şi intra pe uşă binişor, fără să i s-auză paşii.



Lecţiile mergeau strună. Nu învăţa nimeni nimic.

Clasa avea şaisprezece bănci; băncile aveau şaisprezece "primi" şi şaisprezece "monitori"; peste monitori erau trei "monitori generali": doi de învăţătură şi unul de "ordine". "Generalii" ascultau pe "monitori"; "monitorii" ascultau pe "primi"; "primii" ascultau pe şcolarii fără grad. Şcolarii dau "interes" primilor, primii monitorilor; monitorii ungeau pe generali; iar generalul de ordine, care nu punea note la învăţătură, ci numai însemna, cu o cruce, cu două şi cu trei, pe cei ce nu sta smirna, când îi venea lui poftă "să se auză musca în tavan", lua ce putea de la monitori, primi şi şcolari. Generalii băteau pe toţi; monitorii, de la primi în jos; primii, pe şcolari; şcolarii să târnuiau între dânşi.

Pentru nota "rău" nu dădeai nimic; pentru "binişor": pâne, brânză, măsline; pentru "bine" făceai bogaciul, simitul şi plăcinta pe din două; pentru "prea bine", pe lângă celelalte, mai dăruiai arşice şi condeie de fer noi; pentru "foarte bine", ceva gologani, mai ales din banii noi cari tocmai p-atunci ieşiseră; "eminenţele", "eminenţa mică" (e) şi "eminenţa mare" (E), cu ajutorul băncuţelor şi a jumătăţilor de sfanţ.

Generalii arătau monitorilor să înveţe "d-aici şi până aici"; monitorii, primilor; primii, şcolarilor.

De obicei, Domnul Vucea, când intra în clasă, noi fiind toţi cu ochii pironiţi în carte, începea să cerceteze notele. Pe "binişor" îi trăgea de urechi, lui "rău" îi trăgea la palmă cu linia lată, cu nuiaua sau chiar cu linia în patru muchi când să făcea foc.

Oh! Atunci era nespus de rău! Se scărpina în barbă, repede de nu i să vedeau degetele, şi poruncea fără milă:

- Dă-i zece tătarului, dă-i zece!... ha! tătarul!...zece!... cinci cum o fi şi cinci pe dungă!

Generalii trăgeau straşnic. De câte ori auzeam "jart", auzeam şi "aoleo"! Inima noastră, cât puricele, dodată să umfla şi ni se poticnea răsuflarea.

Mi-aduc aminte că odată am strâns ban cu ban, din ce-mi da mama, până am făcut o jumătate de sfanţ. Două săptămâni nu luasem decât binişor şi rău. M-a zguduit de urechi, mi-a tras la palmă, iar în ziua când era să ajung la linia în patru muchi, la "cinci cu o fi şi la cinci pe dungă", am dat monitorului o jumătate de sfanţ. În ziua aceea mi-a dat: foarte bine, eminenţe mici şi eminenţe mari.

Domnul Vucea, văzând aşa minune, s-a scărpinat în barbă ş-a râs, un râs necăjit.{pagebreak}

- Ha, tătarul, vezi, tătarul, când vrea învaţă tătarul, dă-i trei pe dungă că poate şi nu vrea!

Lunea la Domnul Vucea era de spus. Spusul era cronica mahalalelor. Vucea sta pe catedră, cu capul rezema
Vezi Galeria Foto

Domnul Goe cel fericit 2015 Bucuresti

Seminar online Domnul Goe cel ingrijorat 2015 Bucuresti

6 seminarii online gratuite  Copilul tau e Domnul Goe 2015 Bucuresti

Link-uri sponsorizate



Subiecte pe aceeasi tema din Povesti pentru copii

Capra cu trei iezi de Ion Creanga


Era odata o capra care avea trei iezi. Iedul cel mare si cu cel mijlociu dau prin bat de obraznici ce erau; iara cel mic era harnic si cuminte. Vorba ceea : Sunt cinci degete la o mana si nu samana toate unul cu altul. Intr-o zi, capra cheama iezii de pe-afara si le zice : - Dragii ...

Pazitoarea de gaste


Trăia odată, demult de tot, o mătuşică bătrână-bătrână care-şi ducea traiul tocmai în creierii munţilor, într-un loc necălcat de picior omenesc. Ş-avea ea un bordei şi un cârd de gâşte, iar locul acela pustiu în ...

Cum la pacalit Broscuta pe Leu


A fost odata un Leu care domnea peste o padure mare. Leul ...
Cautari frecvente similare temei articolului Domnul Vucea::
domnul goevuceastriga striga domnul leu
Ai citit:
Auzisem eu de turci, de mu
. Daca ti-a placut, te rugam sa ii dai Like si Share pe Facebook! Multumim!
Postat in Povesti pentru copii pe 2009-10-17
Tag
Ne gasesti pe:
CopiiSiMamici.ro Google+CopiiSiMamici.ro RSS CopiiSiMamici.ro pe Facebook
CopiiSiMamici.ro pe Twitter
Sarcina pe saptamani
Galerii Foto
Analize sarcina
Diversificarea alimentatiei
Citate
Teme abordate
Copii
Mame
Sarcina
Nastere
Educatie
Dictionar
Dictionar De Vise
Alte informatii:
CONTACT si PUBLICITATE pe site
Despre Noi
Informatii Cookies
Iti mai oferim:
Coloreaza Online
Planse de Colorat
Videoclipuri
Calculator Sarcina
Calculator Culoarea Ochilor Bebelusului
Calculator Calorii
Calculator: Baietel sau Fetita
Calculator Varsta
Emoticoane Facebook
Evenimente
Copyright © 2009 - 2015 SC STILART SOFTWARE SRL - Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site se pedepseste conform legilor in vigoare