Manuale de utilizare | Comunicate De Presa | Parteneri
Teatrul Tandarica al Teatrului Contemporan de Animatie

Danila Prepeleac



DISTRIBUITI Distribuiti pe Facebook, Google+ si Twitter
2059 afisari Afisarile articolului
Danila Prepeleac  2015
Link-uri sponsorizate

Erau odată într-un sat doi fraţi, şi amândoi erau însuraţi. Cel mai mare era harnic, grijuliu şi chiabur, pentru că unde punea el mâna punea şi Dumnezeu mila, dar n-avea copii. Iară cel mai mic era sărac. De multe ori fugea el de noroc şi norocul de dânsul, căci era leneş, nechitit la minte şi nechibzuit la trebi; ş-apoi mai avea şi o mulţime de copii! Nevasta acestui sărac era muncitoare şi bună la inimă, iar a celui bogat era pestriţă la maţe şi foarte zgârcită. Vorba veche: "Tot un bou ş-o belea".

Fratele cel sărac - sărac să fie de păcate!- tot avea şi el o pereche de boi, dar cole: porumbi la păr, tineri, nalţi de trup, ţepoşi la coarne, amândoi cudalbi, ţintaţi în frunte, ciolănoşi şi groşi, cum sunt mai buni de înjugat la car, de ieşit cu dânşii în lume şi de făcut treabă. Dar plug, grapă, teleagă, sanie, car, tânjală, cârceie, coasă, hreapcă, ţăpoi, greblă şi câte alte lucruri ce trebuiesc omului gospodar nici că se aflau la casa acestui om nesocotit. Şi când avea trebuinţă de asemene lucruri, totdeauna supăra pe alţii, iară mai ales pe frate-său, care avea de toate. Nevasta celui bogat de multe ori făcea zile fripte bărbatului, ca să-l poată descotorosi odată de frate-său.

Ea zicea adeseori:
- Frate, frate, dar pita-i cu bani, bărbate.
- Apoi, dă, măi nevastă, sângele apă nu se face. Dacă nu l-oi ajuta eu, cine să-l ajute?

Nevasta, nemaiavând încotro, tăcea şi înghiţea noduri. Toate ca toate, dar carul său era de haimana. Nu treceau două-trei zile la mijloc, şi se trezea la uşa ei cu Dănilă, cumnatu-său, cerând să-i împrumute carul: ba să-şi aducă lemne din pădure, ba făină de la moară, ba căpiţi din ţarină, ba multe de toate.

- Măi frate, zise într-o zi cel mai mare istuilalt; mi-e lehamite de frăţia noastră!... Tu ai boi, de ce nu-ţi închipuieşti ş-un car? Al meu l-ai hârbuit de tot. Hodorog! încolo, hodorog! pe dincolo, carul se strică. Ş-apoi, ştii vorba ceea:"Dă-ţi, popă, pintenii şi bate iapa cu călcâiele".
- Apoi, dă, frate, zise istalalt, scărpinându-se în cap, ce să fac?
- Ce să faci? Să te-nvăţ eu: boii tăi sunt mari şi frumoşi; ia-i şi-i du la iarmaroc, vinde-i şi cumpără alţii mai mici şi mai ieftini, iar cu banii rămaşi cumpără-ţi şi un car, şi iaca te-ai făcut gospodar.
- Ia, ştii că nu m-ai învăţat rău? aşa am să fac.

Zicând aceste, se duce la dânsul acasă, îşi ia boii de-o funie şi porneşte cu ei spre târg. Dar, cum am spus, omul nostru era un om de aceia căruia-i mânca câinii din traistă, şi toate trebile, câte le făcea, le făcea pe dos. Târgul era cam departe, şi iarmarocul pe sfârşite. Dar cine poate sta împotriva lui Dănilă Prepeleac? (că aşa îi era porecla, pentru că atâta odor avea şi el pe lângă casă făcut de mâna lui). El tufleşte cuşma pe cap, o îndeasă pe urechi şi habar n-are: "Nici nu-i pasă de Năstasă; de Nichita, nici atâta".
Mergând el cu Duman şi Tălăşman ai săi, tot înainte spre iarmaroc, tocmai pe când suia un deal lung şi trăgănat, alt om venea dinspre târg cu un car nou, ce şi-l cumpărase chiar atunci şi pe care îl trăgea cu mâinile singur, la vale cu proptele şi la deal cu opintele.
- Stai, prietene, zise ist cu boii, care se tot smunceau din funie, văzând troscotul cel fraged şi mândru de pe lângă drum. Stai puţin cu carul, c-am să-ţi spun ceva.
- Eu aş sta, dar nu prea vrea el să steie. Dar ce ai să-mi spui?
- Carul dumitale parcă merge singur.
- D-apoi... mai singur, nu-l vezi?
- Prietene, ştii una?
- Ştiu dacă mi-i spune.
- Hai să facem treampa; dă-mi carul, şi na-ţi boii. Nu vreau să le mai port grija în spate: ba fân, ba ocol, ba să nu-i mănânce lupii, ba de multe de toate... Oi fi eu vrednic să trag un car, mai ales dacă merge singur.
- Şuguieşti, măi omule, ori ţi-e într-adins?
- Ba nu şuguiesc, zise Dănilă.
- Apoi dar, te văd că eşti bun mehenghiu, zise cel cu carul; m-ai găsit într-un chef bun; hai, noroc să dea Dumnezeu! Să-ţi aibi parte de car, şi eu de boi!
Apoi dă carul, îşi ia boii, pleacă pe costişă într-o parte spre pădure şi se cam mai duce. Istalalt, adică Dănilă, zice în gândul său:
"Taci, că-i cu buche; l-am potcovit bine! De nu cumva s-ar răzgândi; dar parcă nu era ţigan, să întoarcă."
Apoi îşi ia şi el carul şi porneşte tot la vale înapoi spre casă.
- Aho! car nebun, aho! Când te-oi încărca zdravăn cu saci de la moară, ori cu fân din ţarină, atunci să mergi aşa! Şi cât pe ce, cât pe ce să nu-l ia carul înainte. Dar de la o vreme valea s-a sfârşit şi s-a început un deal; când să-l suie la deal, suie-l dacă poţi!... Hârţi! încolo, scârţi! încolo, carul se da înapoi.
- Na! car mi-a trebuit, car am găsit!
Apoi cu mare greu hartoieşte carul într-o parte, îl opreşte în loc, se pune pe proţap şi se aşterne pe gânduri.
- Mă!... asta încă-i una! De-oi fi eu Dănilă Prepeleac, am prăpădit boii; iar de n-oi fi eu acela, apoi am găsit o căruţă... Ba e Prepeleac, ba nu-i el...
Când iaca un om trecea iute spre târg c-o capră de vânzare.
- Prietene, zise Dănilă, nu mi-i da capra ceea, să-ţi dau carul ista?
- Apoi... dă... capra mea nu-i de cele săritoare, şi-i bună de lapte.
- Ce mai la deal, la vale! bună, ne-bună, na-ţi carul şi dă-mi-o!
Cela nu se pune de pricină, dă capra şi ia carul. Apoi aşteaptă până vin alte care, de-l leagă dinapoia lor, şi se duce în treaba lui spre casă, lăsând pe Dănilă gură cască tot pe loc.
- Bun, zise Prepeleac. Ia, pe ist cu capra ştiu încaltea că bine l-am boit!
Ia apoi şi el capra şi porneşte iar spre târg. Dar capra tot capră; se smuncea în toate părţile, încât îi era acum lehamete de dânsa.
- De-aş ajunge mai degrabă în târg, zise Prepeleac, ca să scap de râia asta.
Şi, mergând el mai departe, iaca se întâlneşte c-un om ce venea de la târg c-o gâscă în braţe.
- Bun întâlnişul, om bun! zise Dănilă.
- Cu bine să dea Dumnezeu!
- Nu vrei să facem schimb? să-ţi dau capra asta şi să-mi dai gâsca.
- N-ai nimerit-o, că nu-i gâscă, ci-i gânsac; l-am cumpărat de sămânţă.
- Da, dă-mi-l, dă-mi-l! că-ţi dau şi eu o sămânţă bună.
- De mi-i da ceva adaos, poate să ţi-l dau; iară de nu, norocul gâştelor de-acasă; că are să facă un otrocol prin ele, de s-a duce vestea!
În sfârşit, dur la deal, dur la vale, unul mai dă, altul mai lasă, şi Prepeleac mărită capra! Apoi înşfacă gânsacul şi pleacă tot înainte spre târg. Când ajunse în târg, gânsacul, dorit de gâşte, ţipa cât îl lua gura: "ga, ga, ga, ga!"
- Na! c-am scăpat de dracul şi am dat peste tată-său: acesta mă asurzeşte! Las' că te însor eu şi pe tine acuş, măi buclucaşule! Şi, trecând pe lângă un negustor cu pungi de vânzare, dă gânsacul pe-o pungă de cele pe talger şi cu băierile lungi, de pus în gât. Ia el punga, o suceşte, o învârteşte ş-apoi zice:
- Na-ţi-o frântă, că ţi-am dres-o! Dintr-o pereche de boi de-a mai mare dragul să te uiţi la ei am rămas c-o pungă goală. Măi! măi! măi! măi! Doar ştiu că nu mi-i acum întâiaşi dată să merg la drum; dar parcă dracul mi-a luat minţile!
Mai şede el cât şede de cască gura prin târg, ş-apoi îşi ia tălpăşiţa spre casă. Şi, ajungând în sat, se duce drept la frate-său, ca să-i ducă bucurie.
- Bine v-am găsit, bădiţă!
- Bine-ai venit, frate Dănilă! Da' mult ai zăbovit la târg!
- Apoi dă, bădiţă; m-am pornit cu graba şi m-am întâlnit cu zăbava.
- Ei, ce veste ne mai aduci de pe la târg?
- Ia, nu prea bună! Bieţii boişorii mei s-au dus ca pe gura lupu- lui.
- Vro dihanie a dat peste dânşii, ori ţi i-a furat cineva?
- Ba! I-am dat eu singur cu mâna mea, bădiţă.
Apoi spuse din capăt toată întâmplarea, pe unde-a fost şi ce-a păţit; iar la urma urmelor zise:
- Ş-apoi, ce mai atâta vorbă lungă, dintr-o pereche de boi ales c-o pungă; ş-apoi şi asta pute a pustiu, bădiţă dragă.
- Mă! da, drept să-ţi spun, că mare nătărău mai eşti!
- Apoi dă!... bădiţă! pân-aici, toate-au fost cum au fost, da' de-acum am prins eu minte... Numai ce folos? Când e minte, nu-i ce vinde; când e brânză, nu-i bărbânţă. Iaca îţi dau dumitale punga asta, că eu n-am ce face cu dânsa. Şi te mai rog de toţi dumnezeii să-mi împrumuţi macar o dată carul cu boii, s-aduc nişte lemne din pădure la nevastă şi la copii, că n-au scânteie de foc în vatră, sărmanii! ş-apoi, ce-a da Dumnezeu! cred că nu te-oi mai supăra.
- Ptiu! mă! zise frate-său, după ce l-a lăsat să sfârşască. Se vede că Dumnezeu a umplut lumea asta cu ce-a putut. Iaca-ţi mai dau o dată carul, dar asta ţi-a fi cea de pe urmă.
Lui Dănilă atâta i-a trebuit. Ia acum carul cu boii frăţine-său şi porneşte. Cum ajunge în pădure, chiteşte un copac care era mai mare şi trage carul lângă el; fără să dejuge boii, începe a tăia copacul, ca să cadă în car deodată. Trebi de ale lui Dănilă Prepeleac! Bocăneşte el cât bocăneşte, când pârrr! cade copacul peste car de-l sfarmă şi peste boi de-i ucide!
- Na! că făcui pacostea şi fraţine-meu! Ei, ei, acum ce-i de făcut?... Eu cred că ce-i bine, nu-i rău: Dănilă face, Dănilă trebuie să desfacă. Mă duc să văd, n-oi putea smomi pe frate-meu să-mi împrumute şi iapa, să fug apoi cu ea în lume, iar copiii şi nevasta să-i las în ştirea Celui-de-sus.
Aşa zicând, porneşte şi, mergând prin pădure, s-a rătăcit. După multă trudă şi buimăceală, în loc să iasă la drum, dă de-un heleşteu şi, văzând nişte lişiţe pe apă, zvârrr! cu toporul într-însele, cu chip să ucidă vro una s-o ducă peşchin frăţine-său... Dar lişiţele, nefiind chioare, nici moarte, au zburat; toporul s-a cufundat, şi Prepeleac a rămas bătând în buze.
- Mă!... că rău mi-a mai mers astăzi! Ce zi pocită! Se vede că m-a luat cineva din urmă!
Apoi dă din umere şi porneşte; mai merge el cât merge, până ce, cu mare greu, găseşte drumul. Apoi o ia la papuc şi hai, hai! hai, hai! ajunge în sat, la frate-său, şi pe loc cârpeşte o minciună, care se potrivea ca nuca în perete.
- Frate, mai fă-mi un bine şi cu iapa, ca să mân boii de călare: în pădure a plouat grozav, şi s-a făcut o mâzgă ş-un gheţuş, de nu te mai poţi de fel ţinea pe picioare.
- Mă! zise frate-său, se vede că tu ai fost bun de călugărit, iar nu de trăit în lume, să necăjeşti oamenii şi să chinuieşti nevasta şi copiii! Haiti! lipseşti dinaintea mea şi du-te unde-a dus surdul roata şi mutul iapa, ca să nu mai aud de numele tău!
Iapa? Las' pe Dănilă, că ştie el unde-a duce-o: să-şi ia iertăciune de la boi şi ziua bună de la car. Apoi iese pe uşă, pune mâna pe iapă şi pe-o secure, şi tunde-o! Când se trezeşte frate-său, ia iapa dacă ai de unde! Prepeleac era tocmai la heleşteul din pădure, să caute toporul. Aici îi trăsni în cap lui Dănilă că el ar fi bun de călugăr, după vorbele frăţine-său.
- Am să durez o mănăstire pe pajiştea asta, de are să se ducă vestea în lume, zise el.
Şi deodată se şi apucă. Face mai întâi o cruce ş-o înfige în pământ, de înseamnă locul. Apoi se duce prin pădure şi începe a chiti copacii trebuitori: ista-i bun de amânare, cela de tălpi, ista de grinzi, cela de tumurugi, cela de costoroabe, ista de toacă; şi tot aşa dondănind el din gură, iaca se trezeşte dinaintea lui c-un drac ce ieşise din iaz.
- Ce vrei să faci aici, măi omule?
- Da' nu vezi?
- Stai, mă! nu te-apuca de năzbutii. Iazul, locul şi pădurea de pe-aici sunt ale noastre.
- Poate-i zice că şi raţele de pe apă sunt ale voastre, şi toporul meu din fundul iazului. V-oi învăţa eu pe voi să puneţi stăpânire pe lucrurile din lume, cornoraţilor!
Dracul, neavând ce-i face, huştiuliuc! în iaz şi dă de ştire lui Scaraoschi despre omul lui Dumnezeu, cu năravul dracului. Ce să facă dracii? Se sfătuiesc între dânşii, şi Scaraoschi, căpetenia dracilor, găseşte cu cale să trimită pe unul din ei c-un burduf de bivol plin cu bani, să-i dea pusnicului Dănilă, ca să-l poată mătura de-acolo.
- Na-ţi, mă, bani! zise dracul trimis; şi să te cărăbăneşti de aici; că, de nu, e rău de tine!
Prepeleac se uită la cruce, se uită la drac şi la bani... dă din umere ş-apoi zice:
- Aveţi noroc, spurcaţilor, că-mi sunt mai dragi banii decât pusnicia, că v-aş arăta eu vouă!
Dracul răspunde:
- Nu te pune în poară, măi omule, cu împăratul iadului; ci mai bine ia-ţi bănişorii şi caută-ţi de nevoi.
Apoi lasă banii şi se întoarnă în heleşteu, unde găseşte pe Scaraoschi tare mâhnit pentru pierderea unei comori aşa de mari, cu care ar fi putut dobândi o mulţime de suflete.
Prepeleac, în acest timp, se chitea cum ar face să vadă banii acasă la dânsul.
- Bun! zise Dănilă. Nici asta nu se ia din drum. Tot mănăstiri să croieşti, dacă vrei să te bage dracii în seamă, să-ţi vie cu banii de-a gata la picioare şi să te facă putred de bogat!
Pe când se îngrijea el cum să ducă banii acasă, iaca un alt drac din iaz i se înfăţişază înainte, zicându-i:
- Măi omule! Stăpânu-meu s-a răzgândit; el vrea mai întâi să ne cercăm puterile ş-apoi să iei banii.
"Ia, acu-i acu!" zise Prepeleac în gândul său, oftând. Dar este o vorbă: tot bogatul mintios şi tânărul frumos. Dănilă mai prinsese acum la minte.
- Puterile? Ei, cum şi în ce fel?
- Iaca cum: dintru-ntâi şi dintru-ntâi, care dintre noi amândoi a lua iapa ta în spate şi va înconjura iazul de trei ori, fără s-o pună jos şi să se răsufle, ai aceluia să fle banii.
Şi cum zice, umflă dracul iapa în cârcă şi într-o clipă înconjură iazul de trei ori. Prepeleac, văzând atâta putere din partea dracului, nu-i prea veni la socoteală, dar tot îşi ţinu flrea şi zise:
- Măi Michiduţă! doar eu te credeam mai tare decât eşti! Aşa-i că tu ai luat iapa în spate? Însă eu ţi-oi lua-o numai între picioare; şi îndată se şi azvârle pe iapă şi înconjură iazul de trei ori, fără să se răsufle.
Dracul atunci se miră mult de asta şi, neavând ce mai zice, iscodi alta.
- Acum să ne întrecem din fugă, zise el.
- Măi Michiduţă! da' cu mine ţi-ai găsit că poţi tu să te întreci din fugă?
- D-apoi cu cine?
- Vină încoace, să-ţi arăt eu cu cine! Apoi merge împreună cu dracul în nişte porumbrei, unde vede un iepure dormind, şi i-l arată.
- Vezi tu colo pe cineva ghemuit jos şi mititel?
- Văd.
- Acela-i copilul meu cel mai mic. Aţine-te! Şi când l-oi trezi din somn, să te iei după el. Şi-odată şi strigă: u! ta! na! na! na!...
Atunci iepurele sare, şi dracul după el. Fug ei cât fug, şi de la o vreme dracul pierde urma iepurelui. Până acum toţi râdeau de Prepeleac, dar acum a ajuns să râdă şi el de dracul. Pe când Dănilă se ţinea cu m âna de inimă, râzând de prostia dracului, iaca şi acesta se înturna gâfuind.
- Mă! da' sprinten şi sprinţăroi copil mai ai, drept să-ţi spun! Când aproape-aproape să pun mâna pe dânsul, i-am pierdut urma, şi să te duci, duluţă!
- Seamănă tătâne-său, sireicanul! zise Dănilă. Ei? mai ai poftă să te întreci şi cu mine?
- Ba mai pune-ţi pofta-n cui!... Mai bine să ne întrecem din trântă.
- Din trântă? Doar de ţi-e greu de viaţă. Mă! tot am auzit din bătrâni că dracii nu-s proşti; d-apoi, cum văd eu, tu numai
Vezi Galeria Foto

Link-uri sponsorizate



Subiecte pe aceeasi tema din Fabule

Cautari frecvente similare temei articolului Danila Prepeleac ::
danila prepeleacdanila prepeleag
Ai citit:

Postat in Fabule pe 2009-10-17
Tag
Ne gasesti pe:
CopiiSiMamici.ro Google+CopiiSiMamici.ro RSS CopiiSiMamici.ro pe Facebook
CopiiSiMamici.ro pe Twitter
Sarcina pe saptamani
Galerii Foto
Analize sarcina
Diversificarea alimentatiei
Citate
Teme abordate
Copii
Mame
Sarcina
Nastere
Educatie
Dictionar
Dictionar De Vise
Alte informatii:
CONTACT si PUBLICITATE pe site
Despre Noi
Informatii Cookies
Iti mai oferim:
Coloreaza Online
Planse de Colorat
Videoclipuri
Calculator Sarcina
Calculator Culoarea Ochilor Bebelusului
Calculator Calorii
Calculator: Baietel sau Fetita
Calculator Varsta
Emoticoane Facebook
Evenimente
Copyright © 2009 - 2015 SC STILART SOFTWARE SRL - Orice reproducere partiala sau integrala a continutului acestui site se pedepseste conform legilor in vigoare